NOI DESCOPERIRI | Coronavirusul s-ar putea transmite prin aer, chiar dacă nu ai contact cu un bolnav. Cât de importante sunt echipamentele de protecție și camerele cu presiune negativă

Publicat: 01 04. 2020, 15:58
NOI DESCOPERIRI | Coronavirusul s-ar putea transmite prin aer, chiar dacă nu ai contact cu un bolnav. Cât de importante sunt echipamentele de protecție și camerele cu presiune negativă / Sursă FOTO: Pixabay - caracter ilustrativ

Într-un studiu comun realizat de Centrul Medical al Universității Nebraska (UNMC), Institutul Național de Cercetări Strategice de la Universitatea Nebraska și alții, cercetătorii au găsit material genetic provenit din virusul care provoacă COVID-19 în probe de aer atât din interiorul, cât și din afara camerelor în care stăteau pacienții diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus.

Rezultatele oferă „dovezi limitate că există un potențial de transmisie aeriană”, au spus cercetătorii, deși au avertizat că rezultatele nu confirmă transmiterea prin aer, relatează Fox News.

Cercetătorii, care doresc să înțeleagă modul de transmitere a noului virusul, au prelevat probe de aer și de pe suprafațe din 11 camere în care au fost inițial izolate 13 pesoane diagnosticate pozitiv cu noulCOVID-19.

Cercetătorii au găsit material genetic de virus pe articole utilizate frecvent, cum ar fi toaletele, dar și în probe de aer, indicând astfel că „SARS-CoV-2 este larg răspândit în mediu” (n. r. SARS-CoV-2 este numele virusului care provoacă COVID-19.)

Nu numai că virusul a fost detectat în camerele pacienților diagnosticați cu noul COVID-19, „eșantioanele de aer de pe holurile din afara încăperilor în care (n. r. personalul) se deplasa, precum și cele de pe uși erau de asemenea pozitive”, au scris aceștia.

Virusul, găsit chiar și în afara camerelor în care erau izolați pacienți diagnosticați pozitiv

„Aceste descoperiri indică faptul că boala ar putea fi răspândită atât prin contact direct (particule transmise de la o perasoană la alta), cât și prin contact indirect (obiecte contaminate și transmisie prin aer) și sugerează că măsurile de izolare în ceea ce privește răspândirea prin aer sunt foarte bune ”, au concluzionat cercetătorii, menționând că rezultatele sugerează, de asemenea, că pacienții bolnavi de COVID-19, chiar și cei care au doar simptome ușoare, „pot crea aerosoli de virus și pot contamina suprafețele care pot prezenta un risc în ceea ce privește transmiterea”.

Importanța echipamentelor de protecție, mai ales pentru medici

Autorii studiului au mai spus că rezultatele subliniază importanța echipamentului individual de protecție sau a măștilor și utilizarea camerelor de presiune negativă a aerului pentru pacienții confirmați cu COVID-19 care sunt spitalizați.

„Echipa noastra a luat deja precauții de prevenire a transmiterii prin aer în cazul pacienților inițiali de care am avut grijă”, a declarat James Lawler, expert in boli infecțioase și director al Centrului Global pentru Securitatea Sănătății la UNMC, într-un comunicat.

„Acest raport consolidează suspiciunile noastre. Este motivul pentru care am menținut pacienții cu noul COVID în camerele echipate cu flux de aer negativ și vom continua să depunem eforturi pentru a face acest lucru – chiar și cu o creștere a numărului de pacienți. Lucrătorii noștri care oferă asistență medicală vor fi dotați cu echipamentul individual de protecție adecvat. Evident, sunt necesare mai multe cercetări pentru a putea caracteriza riscul de contractare a bolii din mediu”, a mai explicat acesta.

Atenție la suprafețele din jur!

Oamenii de știință încă lucrează pentru a înțelege modul în care se transmite noul virus, deși Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) afirmă că se răspândește în principal de la persoană la persoană, cum ar fi când o persoană infectată tușește sau strănută. Picăturile lor respiratorii ar putea apoi să aterizeze în nasurile și gurile altor persoane din apropiere (de aceea, oficialii cer oamenilor să stea la cel puțin 2 metri distanță unul de celălalt când sunt în public). Atingerea unui obiect contaminat – studii recente au descoperit că virusul poate trăi pe suprafețe între câteva ore și câteva zile – și apoi atingerea ochilor, a nasului sau a feței cu mâinile murdare este, de asemenea, o posibilitate de contracte a virusului.

Dar un studiu recent a descoperit că virusul se poate transmite prin tractul digestiv, în special calea fecal-orală. Oamenii de știință de la Spitalul Renmin de la Universitatea Wuhan și Institutul de Virologie din Wuhan al Academiei Chineze de Știință au descoperit recent materialul genetic al virusului în probe de scaun, a raportat mass-media chineză în februarie.