Noi medicamente antiinflamatoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19. Recomandările OMS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a adăugat, marți, două noi antiinflamatoare pe lista medicamentelor recomandate pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-COV-2. Este vorba despre tocilizumab şi sarilumab, relatează miercuri dpa, citată de Agerpres.
Cele două medicamente, ambele folosite în tratamentul artritei reumatoide, sunt recomandate și dau rezultate în cazul pacienţilor cu forme grave de COVID-19, conform recomandărilor actualizate ale OMS.
Datele colectate din 27 de studii clinice realizate în rândul a peste 10.000 de bolnavi au scos la iveală că aceste medicamente au redus cu 13% riscul de deces la pacienţii cu forme grave de COVID-19, mai arată OMS.
Medicamente pentru artrită, incluse în tratamentul pentru COVID-19
Totodată, probabilitatea ca pacienţii grav bolnavi să aibă nevoie de respiraţie artificială a scăzut cu 28%.
Aceste medicamente oferă speranţă pacienţilor şi familiilor care suferă de impactul devastator al formelor severe şi critice de COVID-19. Însă blocanţii receptorilor IL-6 rămân inaccesibili pentru majoritatea oamenilor”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
OMS a cerut companiilor farmaceutice să reducă preţul medicamentelor scumpe şi să le furnizeze ţărilor mai sărace care se confruntă deja cu o lipsă de vaccinuri anti-COVID-19. În septembrie, OMS a recomandat steroizii ca tratament antiinflamator în cazul formelor severe de COVID-19 pentru a lupta împotriva răspunsului imun extrem la pacienţii cu coronavirus.