Prima pagină » Coronavirus » O femeie din Anglia și-a pierdut părul după ce s-a infectat cu COVID-19. “A căzut în grămezi mari, a fost îngrozitor!”

O femeie din Anglia și-a pierdut părul după ce s-a infectat cu COVID-19. “A căzut în grămezi mari, a fost îngrozitor!”

O femeie din Anglia și-a pierdut părul după ce s-a infectat cu COVID-19. “A căzut în grămezi mari, a fost îngrozitor!”

O femeie din Anglia a trăit un adevărat coșmar după ce a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19. Într-un timp foarte scurt de la infectare, aceasta a rămas aproape cheală, lucru care a devastat-o. Din fericire pentru ea, lucrurile încep să revină la normal, grație unui tratament recomandat de medic.

În vârstă de 45 de ani, Abbey Read nu a prezentat niciun simptom specific COVID-19. Însă, la scurt timp, a început să chelească, situație care a dus-o în pragul depresiei. Inclusiv fiicele ei, la rândul lor testate pozitiv la coronavirus, au rămas uimite când au văzut în cel hal a ajuns mama lor.

Părul meu a căzut în grămezi mari. A fost îngrozitor şi foarte, foarte supărător. Discutam rar despre asta și mă simţeam neatrăgătoare şi jenată. Aveam păr lung şi nu mai puteam să îl las desfăcut. A trebuit să mă coafez în aşa fel încât să ascund zonele de chelie”, a declarat Abbey Read, potrivit Daily Mirror.

Și-a pierdut părul după ce s-a infectat cu COVID-19. Cum s-a rezolvat, în cele din urmă, problema

După ce s-a vindecat de COVID-19, femeia s-a dus rapid la un medic, care i-a recomandat un tratament. Rezultatele au început să apară abia după șase luni. De precizat că drama pentru Abbey Read începuse în luna martie, anul trecut.

Când am văzut că părul a început să-mi crească din nou, am fost eliberată. Ce a crescut în spate e precum părul de bebeluş, moale şi pufos. Deocamdată, are doar 2,54 centimetri, aşa că nu creşte prea repede”, a precizat englezoaica.

Femeile, mai vulnerabile ca bărbații

Conform mai multor studii realizate pe glob, un sfert dintre persoanele care au fost testate pozitiv cu COVID-19 dezvoltă acest simptom, femeile fiind mult mai vulnerabile comparativ cu bărbații.

Citește și