OMS avertizează cu privire la relaxarea prematură a restricțiilor: „Riști ca boala să recidiveze”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează țările afectate de pandemie să nu ridice restricțiile prea devreme, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, citat de Reuters.
„Unul dintre cele mai importante lucruri este de a nu renunţa prea devreme la aplicarea măsurilor pentru a nu avea o recidivă”, a declarat Lindmeier, într-o conferinţă de presă virtuală, scrie Agerpres.
„Este ca şi cum ai fi tu însuţi bolnav, dacă te dai jos din pat prea devreme şi începi să alergi prea devreme, rişti ca boala să recidiveze şi să ai complicaţii”, a adăugat el.