Prima pagină » Coronavirus » Pacientă COVID-19, uitată într-un container fără apă și mâncare. A fost deschisă anchetă penală la SJU Giurgiu

Pacientă COVID-19, uitată într-un container fără apă și mâncare. A fost deschisă anchetă penală la SJU Giurgiu

Pacientă COVID-19, uitată într-un container fără apă și mâncare. A fost deschisă anchetă penală la SJU Giurgiu
O pacientă COVID-19 internată la SJU Giurgiu a fost uitată într-un container timp ce mai multe ore, fără să i se dea apă și mâncare / Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

O pacientă COVID-19 internată în vara lui 2020 la Spitalul Județean Giurgiu a fost uitată într-un container, fără să i se dea apă și mâncare.

Femeia a acuzat faptul că în vara lui 2020 a fost abandonată într-un COVID-19, de la SJU Giurgiu, fără să i se dea apă și mâncare. La momentul respectiv, aceasta era suspectă de infectare cu SARS-CoV-2.

În urma sesizării făcute de pacientă, a fost deschisă o anchetă penală pentru neglijență în serviciu și lipsire de libertate în mod ilegal.

Timp de mai multe ore, pacientă s-a aflat în container, în așteptarea rezultatului la testul COVID-19, însă nu i-au fost lăsate mâncare și apă, în contextul în care aceasta nu avea voie să părăsească incinta.

Pacientă COVID-19, ținută într-un container de la SJU Giurgiu fără apă și mâncare

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Petrică Marius Popa, a anunțat vineri, 2 aprilie, la Aleph News, faptul că dosarul de cercetare penală se află în lucru.

„E un dosar în lucru, există prezumția de nevinovăție. Sunt doar verificări, adică trebuie văzut cu suspecții, cu persoanele și să stabilim în continuare, să vedem ce responsabilități existau și dacă s-au încălcat anumite responsabilități”, a declarat acesta.

Până în prezent, patru persoane, medici și infirmiere, sunt puse sub urmărire, însă niciuna nu are calitate de suspect.

La începutul acestei luni, un alt caz referitor la modul în care sunt tratați pacienții COVID-19 a ajuns în spațiul public. Un medic de la SJU Sibiu a dezvăluit, sub protecția anonimatului, cum sunt tratați unii pacienți COVID-19 pe secțiile ATI.

Cadrul medical a povestit cum pacienții erau legați de mâini și de picioare în momentul în care nu mai puteau respira: „Se întâmplă! Din cauza CPAP-ului, inspirul și expirul omului nu se activează, nu mai are aer, se asfixiază și devine agitat. Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când, din disperare că rămân fără aer, pacienții au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile… Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi, e cale lungă! În plus, pe toți îi pun pe poziția pe spate, care poziție, pe insuficiență respiratorie, poate fi letală”.

Ulterior, în urma unei anchete, directorul de îngrijiri și șeful secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Județean din Sibiu au fost amendați. De asemenea, inspectorii DSP au dispus și aplicarea unor măsuri.