„Pacienții nimănui”. Mai mulți ambulanțieri au stat ore întregi cu bolnavii de COVID-19 în ambulanță: „Să vină Arafat să rezolve problema!”
Situație de groază la un spital din Slatina unde ambulanțierii au fost nevoiți să stea ore în șir cu pacienții în mașină deoarece medicii din spital nu voiau să îi primească iar unitatea medicală unde voiau să îi transfere îi refuzau.
Un ambulanțier a povestit cum la un spital din Slatina a avut loc o situație complicată atât pentru pacienți, cât și pentru ambulanțieri care au fost nevoiți să îi păzească în ambulanțe deoarece spitalul nu voia să îi primească iar unitatea către care voia să îi transfere refuza să îi interneze, potrivit antena3.ro.
„Sunt opt bolnavi, doi la noi şi ceilalţi sunt la colegi. Nu se poate, e ceva strigător la cer! De două ore stăm aici. Ni s-a spus că spitalul nu-i primeşte, noi stăm aici ca proştii. Să vină domnul Raed Arafat să rezolve situaţia odată că nu se mai poate!”, este strigătul de rezolvă al unuia dintre ambulanțieri.
„Pacienții nimănui”, la Slatina
Acesta și mai mulți colegi de-ai săi s-au regăsit într-o situație complicată – au transportat de la alte spitale pacienții, însă medicii nu mai voiau să îi primească.
„Aşteptăm să vedem unde o să-i ducem, bolnavi cu handicap, oligofreni, făcuţi pe ei, nu se poate aşa ceva. Uitaţi-vă, stăm de nu ştiu câte ore, avem şi noi nevoi, suntem oameni, nu? Nu se poate, nu e posibil aşa ceva. Este al doilea rând de pacienţi, ceilalţi sunt la Caracal, şi mai urmează încă unul”, a mai povestit acesta calvarul prin care a trecut.
Mai mulți ambulanțieri au stat ore întregi cu bolnavii de COVID-19 în ambulanță
De asemenea, un alt ambulanțier explică ce s-a întâmplat de fapt cu pacienții și cadrele medicale punctând faptul că reprezentanţii spitalului din Slatina nu ştiau unde să trimită pacienţii internaţi cu COVID-19.
„În curtea spitalului am stat două ore. Am stat efectiv în autosanitară, noi cu doi pacienţi, cei de la ISU cu şase bolnavi şi am aşteptat ca conducerea judeţului Olt, DSP-ul, directorii spitalelor Slatina – Caracal să se hotărască unde ducem acei pacienţi. Au făcut o mică şedinţă că nu voiau să-i primească, în Slatina nu voiau să-i primească, Caracal nu voia să-i primească. Oamenii au fost evaluaţi în maşină, a venit şeful de secţie, le-a scris numele. Acei oameni sunt netransposabili, nu se putea discuta cu ei, au mari probleme, nu puteau să răspundă la nicio întrebare. I-au evaluat din priviri”, a explicat angajatul Serviciului Judeţean de Amubulanţă Olt.
„Dacă spui un adevăr eşti privit ca un trădător”
„Dacă spui un adevăr eşti privit ca un trădător, ca un om nu ştiu de care. Directorul a trimis o altă ambulanţă la spitalul din Slatina, cu alţi colegi şi ne-au înlocuit. Noi am mers la decontaminare. Ei au preluat bolnavii şi au mers cu ei la Caracal. Eu şi câţiva colegi am dat în judecată staţia de Ambulanţă şi Ministerul pentru că nu ne-au dat banii de COVID, pe două luni, mai ales că o colegă a fost infectată, nu a primit niciun ban”, a mai relatat acesta.