Prima pagină » Coronavirus » Pandemia de COVID-19 a ucis peste 2,2 milioane de oameni în întreaga lume

Pandemia de COVID-19 a ucis peste 2,2 milioane de oameni în întreaga lume

Pandemia de COVID-19 a ucis peste 2,2 milioane de oameni în întreaga lume
Pandemia de COVID-19 a ucis peste 2,2 milioane de oameni în întreaga lume. Sursa foto: Shutterstock

Pandemia de COVID-19 a dus la decesul a mai bine de 2,2 de milioane de persoane în întreaga lume de la apariția sa, la finalul anului 2019.

Mai exact, 2,28 de milioane de persoane și-au pierdut viața la nivel mondial ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2, potrivit unui bilanț realizat de către jurnaliștii de la France Presse, citați de News.ro.

De asemenea, la nivel mondial, potrivit datelor Universității Johns Hopkins, 105.700.000 de persoane au fost infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei.

Statele Unite, țara cu cel mai mare număr de cazuri

În continuare, Statele Unite dețin recordul nedorit de decese asociate COVID-19, dar și de infectări. Astfel, peste 27 de milioane de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 în Statele Unite, iar țara a înregistrat peste 465.000 de decese.

Pe locul al doilea se află India, cu aproape 11 milioane de cazuri de infectare cu COVID-19 și 155.000 de decese, țara fiind urmată de Brazilia, care a înregistrat 9,5 milioane de cazuri de infectare și 231.000 de decese.

În Europa, țara cu cele mai multe decese asociate COVID-19 rămâne Marea Britanie (peste 112.000).

2.611 noi cazuri înregistrate sâmbătă în România

România a înregistrat 2.611 noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 sâmbătă, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

Totodată, față de raportarea de vineri, sâmbătă au fost înregistrate 61 de noi decese asociate COVID-19.

În total, în secțiile de Terapie Intensivă (ATI) din întreaga țară sunt internate 963 de persoane cu forme grave de COVID-19.

Până astăzi, 18.809 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.347. Dintre acestea, 963 sunt internate la ATI.

Până sâmbătă, la nivel național, au fost prelucrate 5.569.782 de teste RT-PCR și 157.093 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.646 de teste RT-PCR (12.037 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.609 la cerere) și 5.527 de teste rapide antigenice.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?