Peste 4.500 de amenzi aplicate miercuri pentru încălcarea restricțiilor
Polițiștii și jandarmii au aplicat în cursul zilei de miercuri peste 4.500 de amenzi pentru încălcarea regulilor antiepidemice impuse de autorități, a informat joi Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Mai exact, au fost aplicate 4.589 de sancțiuni, în valoare totală de 800.350 de lei.
„În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.114 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 645 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 27 ianuarie, 4.589 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 800.350 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate”, se arată în comunicatul GCS.
2.901 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore
România a înregistrat 2.901 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, după cum informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Totodată, în același interval de timp au fost înregistrate și 90 de noi decese asociate COVID-19.
La nivel național, în secțiile de Terapie Intensivă din întreaga țară sunt internate 989 de persoane în urma infectării cu SARS-CoV-2.
Până astăzi, 28 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 721.513 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.901 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 18.105 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 27.01.2021 (10:00) – 28.01.2021 (10:00) au fost raportate 90 de decese (57 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.
87 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.