Peste 4.800 de amenzi aplicate luni pentru încălcarea regulilor de prevenire a COVID-19
Polițiștii și jandarmii au aplicat în cursul zilei de luni peste 4.800 de amenzi pentru încălcarea regulilor impuse de către autorități pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, a informat marți Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Mai exact, au fost aplicate 4.807 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 855.350 de lei.
„În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.712 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 806 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 25 ianuarie, 4.807 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 855.350 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate”, se arată în comunicatul GCS.
2.877 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore
România a înregistrat marți 2.877 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 față de numărul de cazuri înregistrate cu o zi în urmă, după cum informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrat 97 de noi decese asociate COVID-19.
În acest moment, în secțiile de Terapie Intensivă (ATI) din întreaga țară sunt internate 1.002 persoane infectate cu coronavirus.
Până astăzi, 26 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 715.438 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
658.595 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.877 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 17.938 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 25.01.2021 (10:00) – 26.01.2021 (10:00) au fost raportate 97 de decese (60 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.