Polonia a trimis României 50 de concentratoare de oxigen prin Mecanismul de Protecție Civilă | FOTO, VIDEO
Polonia a trimis 50 de concentratoare de oxigen în România, după ce autoritățile de la București au cerut sprijin prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Cele 50 de concentratoare de oxigen au ajuns miercuri dimineață în România, după cum informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
„Solidaritatea europeană materializată prin acțiuni concrete de sprijin a tuturor țărilor afectate de situații de urgență diverse a reprezentat și continuă să reprezinte de o manieră prioritară pasul premergător către ceea ce numim în managementul situațiilor de urgență, revenirea la starea de normalitate.
Astfel, la solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, astăzi, 13 octombrie 2021, 50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au ajuns în România”, informează ISU.
Polonia a asigurat transportul acestor materiale sanitare indispensabile tratării pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care au nevoie de oxigen.
Acestea au ajuns miercuri dimineață la Iași, urmând ca ISU Iași să facă recepția echipamentelor. Concentratoarele vor fi mai apoi transportate la unitatea modulară din Lețcani.
România a solicitat luni ajutor internațional
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat în ședința de luni, 11 octombrie, Hotărârea numarul 84 privind aprobarea solicitării de asistență internațională pentru asigurarea produselor de strictă necesitate în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID -19 prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).
Astfel, prin această hotărâre, se propune solicitarea de asistență internațională constând în produsele medicale, respectiv imunomodulatorul Tocilizumab și concentratoare de oxigen de 10 litri.
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății (MS) a solicitat Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru achiziționarea a altor 12 700 de flacoane de Tocilizumabum, după ce firma producătoare, care are încheiat un acord cadru și un contract subsecvent cu Ministerul Sănătății, a anunțat că se află în imposibilitatea de a livra medicamentul până la finalul anului 2021, având în vedere situația de stock-out a produsului la nivel global.