Prima pagină » Coronavirus » PREDICȚII. Statisticienii au stabilit când se va încheia epidemia de Covid-19 în Marea Britanie şi SUA

PREDICȚII. Statisticienii au stabilit când se va încheia epidemia de Covid-19 în Marea Britanie şi SUA

O echipă de statisticieni de la Universitatea de Tehnologie din Singapore a realizat un grafic al evoluţiei estimate a epidemiei de Covid-19 în Marea Britanie şi Statele Unite, două dintre cele mai afectate ţări din lume de pandemie. 30 septembrie este data pe care o estimează specialiștii pentru încheierea epidemiei de coronavirus în Marea Britanie.

În urma datelor obţinute, ei prezic o eradicare totală a virusului în Marea Britanie, fără cazuri noi – sau un al doilea val – până la sfârşitul lunii septembrie, scrie Daily Mail.

Până în prezent, Marea Britanie a raportat 260 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 36,793 de morți.

Epidemia din SUA se va încheia în noiembrie, spun specialiștii din Singapore

În SUA, unde au fost înregistrate cele mai multe decese Covid-19, finalul pandemiei va fi atins pe 11 noiembrie. Până în prezent, Statele Unite au raportat peste 1.6 milioane de cazuri de contaminare şi aproape 100.000 de decese, conform bilanţului realizat de Reuters pe baza unor informări oficiale.

Potrivit estimărilor, în Italia, ţara în care a izbucnit focarul din Europa, epidemia se va încheia pe 24 octombrie. Până în prezent, Italia a raportat 230 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 32785 de morți. De asmenea, 140 de mii de pacienți au fost declarați vindecați în Italia.

Cum au ajuns specialiștii la aceste predicții

Graficele realizate de statisticienii din Singapore prezic traiectoria răspândirii virusului în timp, urmărind numărul real de noi cazuri confirmate pe zi, începând cu 12 mai.

Analizând ritmurile de accelerare şi decelerare ale focarului în fiecare ţară, oamenii de ştiinţă spun că au reuşit să stabilească momentul în care virusul va începe să scadă şi ulterior să fie eradicat.

Totuşi, cercetătorii spun că aceste predicţiile sunt susceptibile de a fi incerte dată fiind complexitatea virusului, precum şi alţi factori, inclusiv restricţiile şi protocoalele de testare din fiecare ţară.