Primul vaccin anti-Covid testat pe copiii sub 12 ani: „Aceștia pot dezvolta complicații serioase”
Compania farmaceutică Pfizer anunță că începe să testeze vaccinul anti-Covid pe copii și adolescenți de până la 12 ani. Sunt primele teste care se fac în SUA pe pe această categorie de vârstă, după ce în Statele Unite peste jumătate de milion de copii s-au infectat până acum cu COVID-19, scrie CNN.
Copiii între 16 și 17 ani
Echipa de medici de la spitalul de copii din Cincinnati va începe vaccinarea în rândul copiilor cu vârste între 16 şi 17 ani, ulterior incluzând participanţi între 12 şi 15 ani, a menţionat doctorul Robert Frenck, directorul departamentului de cercetare al spitalului.
Suntem de părere că este nevoie de un vaccin care se adresează şi copiilor şi adolescenţilor, dacă vrem să ţinem sub control răspândirea virusului. Chiar dacă nu este mare, trebuie să ţinem cont şi de rata de deces în rândul copiilor. Copiii pot dezvolta complicaţii serioase şi, din păcate, e foarte greu să ne dăm seama de ce apar. Cea mai gravă formă de complicaţie post COVID-19 este sindromul inflamator multisistem”, explică Robert Frenck.
”De cele mai multe ori, nu este o răceală, ci coronavirusul”
În continuare, specialistul crede, de asemenea, că mai mulți copii au fost infectați cu coronavirus decât arată datele oficiale.
În general părinții care au un copil mic acasă și acestuia îi curge nasul sau tușește nu-l vor duce imediat la medic. Cel mai probabil vor crede că e vorba de o răceală. Și de cele mai multe ori, nu este o răceală, ci este coronavirus”, a completat directorul departamentului de cercetare al spitalului de copii din Cincinnati, potrivit CNN.
Cât va costa vaccinul anti-COVID? Răspunsul lui Alexandru Rafila
Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a declarat reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila.
„Cred că până la sfârșitul anului, vor ieși cel puțin două vaccinuri. Prețul unei doze de vaccin ar putea costa între 5 euro și 20 de euro. Nu este un preț de nesuportat. Cu precizarea că vor fi două doze de vaccin. Al doilea vaccin se va face la un interval de 30-60 de zile”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.