PROIECT DE LEGE. Ce activități economice vor fi permise în starea de alertă. Explicațiile șefului Cancelariei Primului Ministru

Publicat: 11 05. 2020, 14:01
Actualizat: 11 05. 2020, 14:37
Magazine alimentare trebuie să respecte normele de funcționare în timpul stării de alertă / Imagine cu caracter ilustrativ - Pixabay

Șeful Cancelariei Primului Ministru, Ionel Dancă, a declarat luni, că în privința activităților economice, vor fi permise activitățile de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupune rămânerea clienților în spații. Este vorba, în acest caz, de activități de tip Drive-in, Room-service sau livrare la clienți.

Șeful Cancelariei Primului Ministru, Ionel Dancă, a detaliat prevederile proiectului de lege adoptat de Executiv, luni, și trimis Paralentului pentru a fi dezbatut în regim de urgență. România intră în stare de alertă de vineri, 15 mai.

Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă se pot suspenda activități de vânzare cu amănuntul și serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepții. Astfel, sunt permise activitățile de vânzare a produselor electronice și electrocasnice dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu, a explicat Ionel Dancă, citat de Mediafax

Dancă a mai spus că este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Și aici sunt prevăzute câteva excepții, pentru activitățile de tip curățătorie, cabinete stomatologice, optică medicală și altele.

Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, adoptat și publicat de Guvern:

Proiect de Lege by Gandul.info on Scribd