Radu Țincu, avertisment pentru pacienții care s-au vindecat de COVID-19. Ce trebuie să facă la trei luni după ce au scăpat de virus. “E obligatoriu!”
Radu Țincu, medic primar la sectia ATI de la Spitalul Floreasca din București, a anunțat că noul coronavirus este capabil să provoace anomalii la nivelul plămânilor, motiv pentru care fiecare persoană care a fost infectată trebuie să treacă prin mai multe evaluări după ce s-a vindecat.
Potrivit studiilor, la trei luni distanță de la îmbolnăvire, pacienții au acuzat oboseală și probleme cu respirația, chiar dacă nu au contractat o formă severă a noului coronavirus.
“Orice pacient care se vindecă, fie ca este asimptomatic, fie că a făcut o formă medie sau severă de boală, trebuie să treacă obligatoriu prin niște evaluări. Se va face după vindecarea de infecție prin medicul de familie, iar dacă această evaluare generală evidențiază anumite modificări, cel mai probabil ea va fi completată cu investigații supliemntare sau chiar și cu consulturi, fie ca discutăm de consulturi de boli infecțioase sau de pneumonologie”, a explicat Radu Țincu.
“Afectarea pulmonară este cea mai largă, dar există și tulburări neuro-cognitive, sunt pacienți care nu mai tolerează efotul fizic, nici măcar de mică intensitate, pacienți care acuză o stare de oboseală sau lipsa de concentrare. Este un virus nou, pe care nu-l cunoaștem atât de bine. Trebuie făcute evaluări pentru a ne asigura că starea de sănătate a revenit la normal”, a mai precizat medicul.
1.259 pacienți infectați cu COVID-19 sunt internați la ATI
România a înregistrat în ultimele 24 de ore 4.272 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 față de raportarea de luni, potrivit datelor publicate marți de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 199 de decese provocate de COVID-19. În secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din țară sunt internate în acest moment 1.259 de persoane cu forme severe de COVID-19.
Până astăzi, 11.530 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 30.11.2020 (10:00) – 01.12.2020 (10:00) au fost raportate 199 de decese (130 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.