Raed Arafat, anunț de ultimă oră. Ce se întâmplă cu petrecerile de Crăciun și Revelion. “Asta e recomandarea, dacă vrem să evităm orice problemă!”
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), îi sfătuiește pe români să petreacă sărbătorile de iarnă în familie, pentru că în caz contrar există riscul ca numărul infecțiilor cu COVID-19 să explodeze în luna ianuarie.
Șeful DSU le recomandă românilor să evite petrecerile de Revelion, atrângându-le, totodată, atenția celor care, chiar și în plină pandemie vor să se distreze, să respecte măsurile sanitare și de protecție impuse de autorități.
“Nu este vorba de număr maxim, aici nu s-a pus număr maxim. Mai ales în casa omului nu poți să pui numărul maxim care este. Ce este recomandabil este ca lumea să rămână în rândul familiei, imediat apropiate. Adică cei cu care oricum te întâlnești în fiecare zi, fără să porți mască, fără să te distanțezi. Adică cei apropiați, cu care stai cu ei. Asta e recomandarea, dacă vrem să evităm orice problemă.
În rest, dacă vrei să vină și alți prieteni la tine trebuie să măcar să respecți regulile, în sensul în care să fie distanțare, să fie lumea distanțată, care e greu în casă, știm foarte bine.
Sunt recomandări pe care le dăm. Să nu vedem titluri care o să apară în unele ziare, că Arafat a interzis sau Comitetul a interzis populației să invite oameni acasă. Noi n-am interzis, noi recomandăm ca oamenii să limiteze contactul în această perioadă și să păstreze sărbătorile în rândul familiei.
Bineînțeles, aici, cine dorește să riște, există o limită care poate să meargă către ea. Pot să meargă, pot să participe la diferite acțiuni, dar vor fi reguli care vor fi foarte stricte pe aceste acțiuni”, a spus Raed Arafat, șeful DSU, potrivit stirileprotv.ro.
Raed Arafat, anunț important pentru români. Încă 4.435 cazuri noi de COVID-19 în România, în ultimele 24 de ore
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.435 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Până duminică, pe teritoriul României au fost confirmate 556.335 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 457.360 de pacienți au fost declarați vindecați.
13.385 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 12.12.2020 (10:00) – 13.12.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (74 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.136. Dintre acestea, 1.289 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.428.071 teste. Dintre acestea, 14.859 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.650 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.209 la cerere.