Raed Arafat, despre restricții: Pentru fiecare măsură vine cineva și găsește o „soluție”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, susține despre restricții că unii oameni încearcă să găsească „soluții” pentru a nu le respecta.
Raed Arafat a făcut câteva precizări despre prelungirea stării de alertă într-o intervenție la B1TV. Acesta a explicat de ce au fost impuse noi măsuri, dar și faptul că unii reușesc să le ocolească, fără să înțeleagă necesitatea impunerii lor.
Raed Arafat, despre restricții: Pentru fiecare măsură vine cineva și găsește o „soluție”
„Pentru fiecare măsură vine cineva și găsește o «soluție». De fapt, ne păcălim singuri. Noi avem niște măsuri care au rămas pe loc, și anume incidențele peste 1,5 la mie, peste 3 la mie, închiderea unor activități peste 3 la mie. Ideea este să păstrăm totuși partea de școli, cât de mult posibil, funcțională și să se ia măsuri care să limiteze contactul și răspândirea pe alte paliere”, a declarat Raed Arafat miercuri, 10 martie.
„Nu cred că cineva dorește să vadă un lockdown total în România”
„E clar că suntem într-o fază în care avem un trend crescător. Nu este pus pe masă subiectul unor măsuri generale de restricție și nu cred că cineva dorește să vadă un lockdown total în România. Pe lângă măsurile care sunt, mai puțin se observă măsurile pe care le luăm pe zone sau pe localități. Avem aproape 19 localități carantinate, dintre care și un municipiu mare, dar și alte localități importante care au fost carantinate. Am reușit să ducem unele localități chiar foarte jos prin măsura de carantinare aplicată corect”, a mai explicat șeful DSU.
De asemenea, acesta a explicat și de ce circulația a fost restricționată începând cu ora 22:00.
Șeful DSU, despre restricționarea circulației
„Lumea întreabă care e efectul. Efectul este că, ca să ajungi acasă la 22 înseamnă că de la 21, cel puțin, te pui în mișcare către casă. Sunt ore importante în care se întâmplă să existe contact. (…) Nu am luat măsuri ca în Franța, care îți spune să ajungi acasă la ora 18. (…) Au rămas mgazinele deschise până la ora 21, dar clar, oricine știe că la 21, ce târziu va trebui să plece spre casă”, a explicat Raed Arafat.
„Fie sunt unii care încalcă reguli, fie alții găsesc soluții”
„Referitor la hoteluri și la stațiuni, intenția este reducerea aglomerației. Vedem ce se întâmplă în timpul weekendului. 70% nu este nici puțin, nici mult, dar este totuși o cifră care poate să permită reducerea aglomerației în interiorul hotelului, dar și în stațiune. Vorbeam mai devreme cu un coleg care îmi spunea ce s-a întâmplat azi la un post de radio. Au făcut un experiment, au sunat au spus că vor să meargă să ia masa, deși nu sunt cazați. Răspunsul a fost: «avem soluție pentru voi, vă cazați jumătate de oră, plătiți atâția lei, după care îi decontăm de la masă». Deci au găsit soluția.
Problema noastră este exact asta, că fiecare, când apare o măsură, în loc să înțeleagă de ce apare această măsură și că împreună am putea să păstrăm situația mai controlabilă, încercăm să găsim soluții cum să eludăm și cum să mergem pe lângă măsura respectivă. Fie sunt unii care încalcă reguli și știu că amenda nu-i afectează și plătesc amenda și continuă, fie alții găsesc soluții. Din păcate, singurul mod prin care să nu ajungem din nou la un vârf cum a fost cel din noiembrie-decembrie este să lucrăm împreună, să respectăm regulile minime”, a mai susținut șeful DSU.