Raed Arafat le recomandă persoanelor din grupe vulnerabile să se vaccineze antigripal: Va exista o asociere între COVID și gripă

Publicat: 14 09. 2020, 02:00
Raed Arafat, în doliu! A murit răpusă de coronavirus. “O pierdere dureroasă. A căzut victima bolii de care încerca să salveze pe alții!” Mesaj emoționant transmis de șeful DSU

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, face apel ca populația vulnerabilă să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, deoarece există riscul ca gripa să se asocieze cu noul coronavirus și efectele să fie dintre cele mai grave.

Arafat a declarat, duminică seara, la Antena 3, că persoanele vulnerabile la gripa sezonieră sunt vulnerabile și la COVID-19 și ar trebui să se vaccineze pentru a elimina măcar unul dintre riscuri, informează agenția de presă MEDIAFAX.

„Se va asocia COVID-ul cu gripa sezonieră și o să avem o perioadă dificilă, pentru că persoanele vulnerabile pentru COVID sunt vulnerabile inclusiv în cazul gripei sezoniere. De aici, sfatul pe care l-am dat: să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Există, din câte înțeleg, doze care au fost achiziționate și aduse de Ministerul Sănătății, deci persoanele vulnerabile, persoanele în vârstă, să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Cu asta elimină cel puțin un risc, chiar dacă nu este un risc eliminat total, pentru că poți încă să faci gripă, dar o faci într-o formă atenuată dacă ești vaccinat”, a spus secretarul de stat.

 

 

Arafat: Trebuie să respectăm în continuare regulile

Raed Arafat a mai adăugat că este necesar ca populația să respecte în continuare regulile de distanțare, protecție și igienă pentru a evita infectarea cu COVID-19.

Raed Arafat a precizat că în ultima perioadă a crescut semnificativ numărul de paturi de ATI pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2, în prezent fiind aproape de 1.000 de locuri.

„Dacă vedem că ajungem să nu mai avem locuri se poate ajunge să se ia și alte paturi din cele de ATI care sunt destinate la post-operator”, a spus Arafat.

Acesta a dat asigurări că până acum în România nu s-a depășit într-o zi numărul de 550 – 560 de cazuri, cu tot cu suspecți COVID-19, la ATI.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, un număr de 1.109 cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore, de infecție cu noul coronavirus, după efectuarea a aproximativ 15.000 de teste, față de cele 1.311 de cazuri noi anunțate sâmbătă, rezultate din aproape 25.000 de teste în ultimele 24 de ore. 36 de persoane și-au pierdut viața în urma infecției în ultimele 24 de ore, cu 9 mai multe față de cele raportate sâmbătă.

Numărul cazurilor confirmate cu noul coronavirus, cu o zi înaintea începerii anului școlar, se apropie de 104.000.