Rata de incidență a cazurilor de COVID-19 a scăzut sub 7 la mie în București
Rata de incidență a cazurilor de COVID-19 calculată pentru ultimele 14 zile a scăzut duminică sub 7 la mia de locuitori în Capitală.
Mai exact, valoarea de duminică este de 6,85 la mia de locuitori, după o săptămână în care rata de incidență a fost de puțin peste 7, arată datele Direcției de Sănătate Publică București.
Incidența cazurilor a trecut pe 21 martie de 5 la mia de locuitori, iar o săptămână mai târziu deja depășea 7 la mie.
Cea mai mare incidență a fost pe 31 martie, când, potrivit raportărilor oficiale, valoarea a fost de 7,08.
Rata de incidență a scăzut, dar restricțiile rămân în vigoare
Cu toate că incidența cazurilor a scăzut în București, noile restricții impuse recent de către autorități vor rămâne în continuare în vigoare, întrucât scăderea nu este suficientă.
Mai exact, pentru ca magazinele să nu se mai închidă vinerea, sâmbăta și duminica de la orele 18:00, iar circulația să nu mai fie limitată de la ora 20:00 în aceste zile, incidența ar trebui să scadă sub 4 la mia de locuitori, valoare de care Capitala este departe în acest moment.
Astfel, în continuare, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20:00-05:00, cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
- deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Totodată, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private sunt obligați să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05:00-18:00
Programul magazinelor din weekend a provocat aglomerație
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că a primit informații cum că modificarea programului magazinelor ar fi provocat aglomerație.
„Avem informații că la închiderea programului există tendința de a se aglomera. Există tipul acela de comportament de cumpărător de weekend. Deocamdată avem această regulă, trebuie să vedem ce alte măsuri complementare putem lua pentru a evita aglomerarea magazinelor”, a completat el, precizând că astfel de restricții cu privire la program ar putea fi extinse și către micii comercianți.
În ceea ce privește cozile de la benzinării, după ora 18:00, prefectul Alin Stoica a spus că a văzut imaginile: „Comportamentul acelor clienți era destul de responsabil. A fost un fenomen care s-a petrecut vineri seară”, a spus prefectul.