Răzvan Cherecheș: „Numărul deceselor provocate de COVID-19 va continua să crească. Vaccinaţi-vă cât de repede posibil”
Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate publică la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, susține că ar trebui insistat cu vaccinarea şi impuse restricţii masive de mişcare la nivel naţional.
Răzvan Cherecheş a declarat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 3, că este îngrijorat de rapiditatea cu care se transmite COVID-19 în țara noastră.
„În al 12-lea ceas, ar trebui insistat cu vaccinarea şi impuse restricţii masive de mişcare la nivel naţional, pentru că nu avem probleme doar într-o anumită regiune. Lăsat liber pentru vaccinţi cu verificări intense din partea poliţiei. Toată Poliţia trebuie mobilizată, să verifice şi să legitimeze certificatul verde. În rest, absolut tot să fie resticţionat la minim, pentru că problemele pe care le avem acum sunt datorate unei transmisii comunitare masive.”
„Vaccinaţi-vă cât de repede posibil”
„Vaccinaţi-vă cât de repede posibil şi până în momentul în care vaccinul a devenit valabil, respectiv două săptămâni după a doua doză, purtaţi mască în permanenţă, păstraţi distanţa faţă de celelalte persoane şi de câte ori vedeţi pe cineva cu masca sub nas sau fără mască, îndepărtaţi-v ă, astfel încât să fiţi în siguranţă. Cam asta e tot ce se poate face, din perspectiva noastră, a cetăţenilor.
Suntem într-o situaţie în care măsurile care ar fi trebuit să fie luate, nu s-au luat. Suntem ca şi atunci când a venit zăpada peste noi. Suntem toţi înzăpeziţi, pe marginea drumului, nu putem ieşi din case şi Guvernul ne spune – staţi liniştiţi că în curând o să avem autorităţi care să se ocupe de situaţie. Deci, trebuie să ne descurcăm singuri. Echivalentul lopeţii care ar trebui să o folosim pentru zăpadă, acum e vaccinul.”
„Oamenii nu ar trebui să asculte sfaturile persoanelor dezinformate. Să le urmeze doar pe cele ale specialiştilor”
„Deci, ar trebui ca oamenii să înceteze să mai asculte sfaturile unor persoane care sunt fie dezinformate, fie răuvoitoare, pentru că obţin influenţă şi bani de pe urma împrăştierii de zvonuri false şi să asculte sfatul medicilor infecţionişti, epidemiologi şi specialişti de sănătate publică.
În celelalte ţări, frica de ace, care e o frică prevalentă, a fost abodată şi au fost oferite metode extrem de simple de rezolvare, adică poţi să porţi căşti şi să asculţi o melodie care îţi face plăcere, să te uiţi în altă parte în acel moment, inclusiv meditaţia. Sunt metode care te ajută să treci peste frica de ace. Faptul că la noi, inclusiv în clipuri, mesaje, au fost utilizate seringi, e o dovadă a faptului că am ignorat această frică, care este un obstacol important.”
Numărul persoanelor decedate din cauza COVID-19 va continua să crească, mai spune Răzvan Cherecheş.
„Din nefericire, nu văd nimic bun. Fac comparaţie cu săptămânile trecute, numerele vor continua să crească, numărul deceselor va continua să crească, numerele de persoane internate la Terapie Intensivă nu mai au cum să crească, că deja suntem la maxim, dar în schimb numărul de persoane care au nevoie de Terapie Intensivă va creşte. Din acest moment începem să numărăm decesele care ar fi putut fi evitate. Din nefericire, suntem într-o situaţie în care toate aceste morţi ar fi putut fi evitate dacă s-ar fi luat măsurile potrivite, de la începutul verii, pe toată perioada verii”, a declarat Cherecheş.