Român stabilit în Suedia, despre modul în care țara scandinavă a ajuns la un grad de vaccinare de peste 75%: „Aici pandemia nu a fost politizată”
Andrei Mihai, un român stabilit în Suedia, manager al unei companii specializate în implementarea de sisteme de iluminat eficient, arată cum țara sa adoptivă a ajuns la un grad de vaccinare împotriva COVID-19 de peste 75%.
În timp ce România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește gradul de vaccinare, cu mai puțin de o treime din locuitori vaccinați cu ambele doze și cu peste 1.200 de persoane în stare gravă la Terapie Intensivă, în Suedia rata de vaccinare este de peste 75% și mai puțin de 50 de persoane sunt acum internate la ATI în această țară, informează Adevărul.
Originar din Pitești, Andrei Mihai, în vârstă de 40 de ani, s-a mutat în Suedia în august 2018 împreună cu soția și cu cei doi copii. Ei locuiesc în Hjo, un orășel turistic de aproximativ 6.000 de locuitori, aflat pe malul lacului Vattern.
„Suedia nu a avut clasele I-IV şi nici grădiniţele închise. Nu a fost obligatorie masca de protecţie iar restricţiile au fost foarte puţine, aproape inexistente comparativ cu alte ţări. Nu s-a stat în carantină la sosirea în Suedia, nu a fost carantină generalizată şi nu au existat abuzuri din partea autorităţilor. Dar în acelaşi timp în linişte, fără obligativitate şi foarte bine organizat s-a ajuns la un grad de vaccinare de 75% din populaţia cu vârstă mai mare de 16 ani. Peste 85% din populaţia de peste 50 de ani este complet vaccinată”, spune Andrei Mihai.
Comunicarea a fost făcută exclusiv de specialiști, politicienii nu s-au băgat
Românul stabilit în Suedia mai spune că unul dintre motivele pentru care campania de vaccinare a fost de succes în țara scandinavă a fost acela că doar specialiștii cu credibilitate au promovat vaccinarea, iar politicienii nu s-au amestecat, astfel că vaccinarea nu a fost politizată.
„Comunicarea a fost făcută exclusiv de către specialişti cu credibilitate iar politicienii nu s-au băgat în promovarea vaccinării sau a nevaccinării. Într-un cuvânt pandemia nu a fost politizată. S-a investit enorm în sănătate. S-au făcut angajări masive în sistemul medical şi au fost implementate măsuri reale de sprijin a persoanelor afectate de pandemie. Rezultatul: pe 29 septembrie se revine la o viaţă socială aproape normală, la terapie intensivă sunt mai puţin de 50 de persoane iar de murit nu se mai moare aproape deloc de aceasă boală. Pare incredibil dar aceasta este realitatea. Modelul suedez a funcţionat”, mai spune românul.