Prima pagină » Coronavirus » România, la un milion de persoane vaccinate anti-COVID. “O lecție de viață!”

România, la un milion de persoane vaccinate anti-COVID. “O lecție de viață!”

România a ajuns la un milion de persoane vaccinate anti-COVID. Valetina Fulga, în vârstă de 86 de ani, va rămâne, cu siguranță, în istorie având în vedere că este cetățeanul cu numărul 1.000.000.

La evenimentul găzduit de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au participat premierul României, Florin Cîțu, președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu. De asemenea, la activitate a luat parte și managerul spitalului, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu.

Doamna Valentina Fulga a fost vaccinată chiar de coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, care a afirmat că încă de la debutul campaniei de vaccinare a privit cu mare speranță la acest obiectiv, cel de a atinge cifra de un milion.

În lacrimi după ce s-a vaccinat

Fiecare om are o poveste, iar povestea doamnei Valentina este o lecție de viață. Ceea ce mi-a lipsit în toată această perioadă a fost contactul cu pacienții mei”, a declarat colonelul Valeriu Gheorghiță.

La ieșirea din centrul de vaccinare, Valentina Fulga a primit flori de la conducerea CNCAV. Acest moment a emoționat-o până la lacrimi, iar ea a ținut să mulțumească, simțindu-se onorată să reprezinte acest număr în cadrul procesului de vaccinare.

4.278 cazuri noi de COVID-19, în România, în ultimele 24 de ore

Până pe 3 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 812.318 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 746.779 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.278 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 20.586 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 02.03.2021 (10:00) – 03.03.2021 (10:00) au fost raportate 77 de decese (40 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.795. Dintre acestea, 1.032 sunt internate la ATI.