Românul cu coronavirus, primele declarații. Anunț năucitor făcut de acesta. Cum a luat de fapt virusul

Românul cu coronavirus, primele declarații. Anunț năucitor făcut de acesta. Cum a luat de fapt virusul
Publicat: 28/02/2020, 00:17

Românul care a fost descoperit infectat cu coronavirus a rupt tăcerea.

”Mă simt bine acum. Nu am avut nicio treabă cu acest italian. Doar patronul meu a vorbit cu el. Toată lumea aberează la televizor. Cu italianul, acum când am venit acasă, l-am văzut. A fost la hală. Nu am fost aceeași încăpere. Eu m-am uitat doar două secunde în curte, am văzut italianul și apoi am intrat în hală. Am fost la o distanță considerabilă. N-am mers cu el la vânătoare, nu am făcut niciun chef.

Nu m-am simțit rău de loc. Nu am tușit, nu am avut febră, nimic nimic. Am fost în Germania, mi se pare că am venit pe 18, dar nu. Nu mai știu exact. Am plecat cu mașina și am venit cu avionul. A venit DSP să ia testele acelea din nas și gât și ne-au spus să nu părăsim domiciliul. Ieri dimineață au venit.Stau singur în cameră. A venit un medic în costum și mi-a luat sânge. Mi-a adus mâncare. Mi-au dat doar o pastilă. N-am mâncat de ieri de la 4, am fost speriat. Acum n-am nimic. Doar sperietura a fost. Mă simt foarte bine. Nu am febră, nu mă dor mușchii.”, a declarat românul infectat cu coronavirus pentru Antena 3.

Mai multe, pe Antena 3.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
O ipoteză-şoc dă peste cap ancheta în cazul dentistei ucide în Brăila. Cine ar fi...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Spania amendează Booking.com cu 413 milioane de euro pentru "abuz de poziţie dominantă"
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Statul ia banii românilor. Lege nouă din 2026 pentru absolut toți proprietarii de locuințe și...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Oamenii revin în magazinele fizice. Care este motivul?