S-a aflat! De ce s-a răspândit coronavirusul atât de mult la abatorul din Germania unde aproape 1.000 români s-au infectat
Cercetătorii germani au descoperit de ce la abatorul din Toennies, Germania, unde aproximativ 1.000 de români au contractat virusul SARS-CoV-2, boala s-a răspândit atât de repede în rândul lucrătorilor.
În cercetarea realizată de Centrul de Investigaţii pentru Infecţii din Helmholtz, Clinica Universitară din Hamburgo-Eppendorf şi Institutul de Virologie Experimentală Leibniz (HPI) se arată că factorul de transmitere masivă a COVID-19 a fost un „superspreader” – o persoană infectată foarte contagioasă, care a răspândit virusul pe o rază de circa 8 metri în jurul său, mult peste distanţa de 1,5 – 3 metri între persoane recomandată de autoritățile din Sănătate.
De asemenea, specialiștii notează răspândirea virusului a fost favorizată și de temperaturile reduse din interiorul abatoarelor, de funcţionarea sistemelor de aer condiţionat, de aerisirea slabă a spaţiilor de lucru cu aer natural şi, și de efortul fizic care determină intensificarea respiraţiei lucrătorilor.
„Superspreaderul”, unul dintre factorii care au favorizat răspândirea accelerată a coronavirusului
La abatorul companiei Tonnies, din districtul german Guetersloh, 2.100 de lucrători au contractat virusul SARS-CoV-2, din aceștia aproximativ 1.000 fiind români.
Abatorul german a fost redeschis abia la mijlocul lunii iulie, după ce autoritățile germane au efectuat controale pentru a vedea dacă au fost luate măsurile de siguranță, printre ele numărându-se și instalarea de filtre HEPA pentru filtrarea aerului, asemănătoare celor folosite în avioane şi în sălile de operaţii din spitale.
Ministrul general al Sănătății din regiunea Renania de Nord-Westfalia a declarat că vor fi făcute inspecții regulate la abatorul Tonnies recent deschis. Una dintre măsuri este și testarea regulată pentru coronavirus a celor aproximativ 6.500 de angajați.
Procuratura din oraşul german Bielefeld a anunţat pe 17 iulie declanşarea unei anchete împotriva conducerii companiei Tönnies, deţinătoarea unui abator şi a unei fabrici de ambalare a cărnii unde s-au infectat cu coronavirus circa 1400 de angajaţi.
Recent, Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC) a atenţionat că noul coronavirus poate fi transmis şi prin aerosoli (n.r. particule foarte mici care pot rămâne în suspensie în aer și pot apărea din cauza picăturilor infectate, precum și în timpul vorbitului sau a cântatului).
Un fost muncitor la abatorul din Germania a povestit experiența cumplită prin care a trecut atunci când era angajat
„Am lucrat la Tönnies ca muncitor în fabrica de procesare a cărnii timp de doi ani. Terminam adesea după cele 8 ore convenite. Erau 12 sau chiar 13 ore. Am notat orele suplimentare. La final, însă, nimic din toate acestea nu s-au regăsit pe fluturașul de plată al salariului(…) Era foarte rece și umed, liniile de asamblare a cărnii se mișcau foarte repede. I-am auzit pe colegi plângând noaptea de la atâta durere, mâinile le erau umflate cu totul”, relatează fostul angajat.