Prima pagină » Coronavirus » Sabin Hursariu, un veteran de război în vârstă de 91 de ani, s-a vaccinat împotriva COVID-19. “Un adevărat exemplu de moralitate!”

Sabin Hursariu, un veteran de război în vârstă de 91 de ani, s-a vaccinat împotriva COVID-19. “Un adevărat exemplu de moralitate!”

Sabin Hursariu, un veteran de război în vârstă de 91 de ani, s-a vaccinat împotriva COVID-19, pe motiv că serurile dezvoltate de-a lungul timpului au salvat lumea de boli grave. Acesta a primit doza la Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian”, din Cluj-Napoca.

Veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, Sabin Hursariu a primit ultimul vaccin important în urmă cu 85 de ani, împotriva variolei. Bătrânul a acceptat să i se administreze injecția conștient că îi poate salva viața, dar și pentru că el vede, întotdeauna, “partea plină a paharului”.

Veteranul de război Sabin Husariu s-a vaccinat împotriva COVID-19 pentru că a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave și pentru că vede întotdeauna partea plină a paharului. Singurul vaccin important făcut până acum a fost cel împotriva variolei, în urmă cu 85 de ani, pe când avea doar 6 ani. Sabin Husariu, în vârstă de 91 de ani, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial și reprezentant al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala ‘Avram Iancu’ Cluj, s-a prezentat la centrul de vaccinare organizat în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență ‘Dr. Constantin Papilian’ Cluj-Napoca senin și încrezător pentru a se vaccina împotriva COVID-19. Acesta s-a născut într-o localitate defavorizată, cu tatăl refugiat, fiind copil de trupă încă de la vârsta de 12 ani. Vă mulțumim, domnule Husariu! Sunteți un adevărat exemplu de moralitate!”, este mesajul pe pagina de Facebook, RO Vaccinare.

Sabin Hursariu, un veteran de război în vârstă de 91 de ani, s-a vaccinat împotriva COVID-19. “Un adevărat exemplu de moralitate!”

Aproape 30.000 de români au fost vaccinați împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

Potrivit ultimului raport al CNCAV, 29.865 de persoane au fost vaccinate la nivel național împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate 181 de reacții adverse, dintre care 35 la persoane vaccinate cu Pfizer-BioNTech, 57 la persoane vaccinate cu Moderna și 89 la persoane vaccinate cu serul AstraZeneca.

Dintre cele 29.865 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 16.350 au primit prima doză de vaccin (6.419 – Pfizer, 144 – Moderna și 9.787 – AstraZeneca), iar 13.515 au primit rapelul. De la începutul campaniei, numărul persoanelor vaccinate a ajuns la 819.447.