Prima pagină » Coronavirus » Situație critică la Timișoara. Dominic Fritz, anunț teribil: “Din 10 pacienți aflați la ATI, medicii reușesc să salveze unul, doi!”

Situație critică la Timișoara. Dominic Fritz, anunț teribil: “Din 10 pacienți aflați la ATI, medicii reușesc să salveze unul, doi!”

Situație critică la Timișoara. Dominic Fritz, anunț teribil: “Din 10 pacienți aflați la ATI, medicii reușesc să salveze unul, doi!”

Dominic Fritz a precizat că situația din Timișoara este una critică, medicii reușind să salveze cel mult doi pacienți din zece, dintre cei care ajung la ATI. În acest context, edilul nu exclude ca municipiul să intre în carantină.

Municipiul Timișoara a depășit rata de infectare de 8 cazuri de coronavirus la mia de locuitori, iar situația îl îngrijorează teribil pe primarul orașului de pe malul Begăi, mai ales că la Terapie Intensivă nu mai există niciun pat liber, în tot județul.

Am vorbit cu medici ATI care îmi spun că din 10 pacienți din ATI reușesc să salveze 1-2. Trebuie să facem tot posibilul să oprim creșterea și fiecare cetățean are o responsabilitate. Fiecare ar trebui să se autocarantineze, să stea acasă cât de mult se poate”, a declarat Dominic Fritz, potrivit hotnews.ro.

Dominic Fritz: “Am luat carantina în calcul din prima zi de după jurământ”

Dată fiind situația, Dominic Fritz nu exclude posibilitatea ca municipiul Timișoara să intre în carantină. ”Îmi pun și eu întrebarea încă de la depunerea jurământului de primar. Am luat carantina în calcul din prima zi de după jurământ. E o măsură dureroasă, dar cu cât o luăm mai repede, cu atât e mai bine. Nu vreau să împingem decizia în viitor, pentru că prelungim agonia. Dar nu e decizia mea, se face pe baza analizelor DSP și până acum nu au ajuns la concluzia că trebuie carantină. Cred că măsura trebuie să fie pe masă și nu trebuie să ne ferim să o luăm” , a declarat primarul Timișoarei.

Eu sper să nu fie și motive politice pentru întârzierea deciziei. Este o listă de 10-12 criterii, nu e doar rata de infectare, este și ponderea persoanelor în vârstă, de exemplu, iar Timișoara e un oraș mai tânăr. Eu nu am acces la aceste analize și nu pot și nu vreau să iau singur aceaste decizii, dar cred că e foarte important să nu ne păcălim” , a mai adăugat edilul.