Sorin Cîmpeanu: „Nu am susţinut niciodată vaccinarea obligatorie. Trebuie să fie un gest voluntar”
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a declarat că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie. „Trebuie să rămână o decizie individuală, luată cu responsabilitate. La fel şi testarea”.
”Nu am susţinut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar. Vaccinarea, pe de o parte, este o problemă de sănătate individuală, pe de altă parte este o problemă de sănătate publică”, a spus Cîmpeanu, duminică, la Prima Tv.
Ministrul Educaţiei a precizat că a susțint tot timpul importanţa şi necesitatea vaccinării, în contextul, mai ales, dat de primele variante ale COVID-19.
„De altfel, am susţinut introducerea ratei de vaccinare în rândul personalului din învăţământ drept criteriu pentru funcţionarea şcolilor. În data de 5 noiembrie am introdus acest lucru”, a adăugat acesta.
„Vaccinarea trebuie să rămână o decizie individuală, luată cu responsabilitate”
Sorin Cîmpeanu consideră că vaccinarea trebuie să rămână o decizie individuală, luată cu responsabilitate. La fel şi testarea.
El spune că, potrivit unor date oferite de ministrul Sănătății, există o legătură între rata de vaccinare dintr-un judeţ şi gradul de ocupare a paturilor destinate pacienţilor COVID în spitale.
”În şcoli rata de vaccinare este dublă faţă de media naţională. În şcoli avem cea mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată. Avem mult peste 200.000 de angajaţi vaccinaţi. Nu cred că mai există vreun alt sistem în România care să spună că are 2.838 de unităţi unde vaccinarea este 100%.
Introducerea criteriului rată de vaccinare pentru a funcţiona a fost o decizie corectă care a stimulat vaccinarea. Acum, schimbându-se contextul, e nevoie de o altă abordare. De aceea s-a schimbat modul de funcţionare a şcolilor, în funcţie de alte criterii”, a explicat el.