STRATEGIE. Cartelurile de droguri din Mexic distribuie alimente populației, pe fondul pandemiei
Presupuşi membri ai cartelurilor de droguri au distribuit alimente locuitorilor a două oraşe din Mexic, pe fondul pandemiei de coronavirus, a relatat luni presa locală, scrie Agerpres.
Se presupune că livrările de alimente pentru populaie au fost efectuate de Cartelul Golfului din statul de nord-est Tamaulipas în statul Michoacan , spun surse oficiale citate de ziarul Reforma.
Potrivit presei locale, grupurile de trafic de droguri distribuie alimente sau jucării la anumite date, precum Ziua Copilului sau când au loc uragane, în ceea ce este văzut ca o modalitate de a-şi face simţită prezenţa şi de a câştiga sprijinul comunităţii, scrie Agerpres.
În Tamaulipas, un stat care se învecinează cu Statele Unite, cutii de carton cu articole de bază, precum conserve de ton, ulei şi zahăr, au fost livrate sâmbătă în cartierele marginalizate ale capitalei statului, Ciudad Victoria.