STUDIU. Ce categorie de pacienți infectați cu noul coronavirus se află printre cele mai vulnerabile
Rata de deces este de 12 ori mai mari pentru pacienţii cu boli cronice care contactează noul coronavirus, faţă de cei care ajung în spital cu altfel de boli sau sănătoşi, arată un raport realizat de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.
Studiu, publicat luni, arată cât de mare este pericolul la care sunt expuse persoanele care suferă de boli cardiace în contextul pandemiei mondiale de COVID-19.
Raportul a analizat 1,3 milioane de cazuri de coronavirus confirmate de laborator în Statele Unite în perioada 22 ianuarie – 31 mai.
Dintre persoanele confirmate pozitive cu noul coronavirus, doar pentru 22% existau informaţii privind istoricul medical, iar dintre aceştia, 32% aveau boli cardiace, 30% aveau diabet şi 18% sufereau de boli pulmonare cronice, care includ astmul şi emfizemul.
Printre pacienţii cu boli cronice, aproximativ 20 la sută au murit în comparaţie cu aproape 2% dintre cei care erau altfel sănătoşi.
Persoanele cu boli cronice sunt mult mai susceptibile să sufere efecte severe ale COVID-19
De asemenea, analiza arată că pacienţii cu afecţiuni cronice care au contactat noul coronavirus au şanse de şase ori mai mari să fie spitalizaţi decât cei care suferă de alte afecţiuni sau erau sănătoşi.
Persoanele cu boală cronică „sunt mult mai susceptibile să sufere efecte severe ale COVID-19, dar nu putem pierde din vedere că şi oamenii anterior sănătoşi pot deveni foarte bolnavi şi chiar pot muri”, a spus dr. Leana Wen, un medic specialist în sănătate publică la Universitatea George Washington.
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus la nivel mondial a atins pragul de 8 milioane, în condiţiile în care infecţiile cresc în America Latină, iar Statele Unite şi China se confruntă cu apariţia unor noi focare, scrie Reuters.
Statele Unite se află în continuare pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de persoane infectate. Cu peste 2,1 milioane de cazuri confirmate, SUA are 25% dintre cazurile totale confirmate la nivel mondial.
Dar focarele din America Latină sunt în creştere şi reprezintă 21% din toate cazurile de la nivel mondial.
Luni seara, la nivel mondial erau raportate 8.005.294 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19.