Prima pagină » Coronavirus » Timișul se alătură județelor cu incidență de peste 5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori

Timișul se alătură județelor cu incidență de peste 5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori

Timișul se alătură județelor cu incidență de peste 5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori
Pragul de cinci cazuri de COVID-10 la mia de locuitori a fost depășit în trei județe / Sursa foto: Shutterstock

Județul Timiș a devenit, miercuri, al treilea județ în care incidența cumulată din ultimele 14 zile a trecut de cinci cazuri de infecție cu noul coronavirus la mia de locuitori.

După Sălaj și Cluj, și județul Timiș a depășit pragul de 5 la mie, după ce marți, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportat la 1.000 de locuitori, era de 4,56.

Incidența raportată miercuri pentru Timiș este de 5,04 la mia de locuitori, la egalitate cu județul Cluj.

Cea mai mare valoare a fost raportată de Grupul de Comunicare Strategică în Sălaj, unde a ajuns la 5,5, față de 5,2 la mia de locuitori, de miercuri.

Autoritățile din Sălaj au făcut demersuri pentru instituirea carantinei în trei localități unde incidența este de peste opt cazuri la mia de locuitori, după cum a anunțat prefectul județului, la GÂNDUL LIVE. Cele trei localități vizate de măsuri sunt Zalău, municipiul reședință de județ, și orașele Jibou și Cehu Silvaniei.

Miercuri s-au înregistrat trei recorduri negative ale pandemiei de COVID-19 în România.În ultimele 24 de ore au fost depistate 8.651 de cazuri noi, cu aproape o mie mai mult față de ieri. Numărul persoanelor decedate în 24 de ore reprezintă un nou vârf, iar la ATI este raportată o nouă cifră-record: 1.001 pacienți.

Pentru a reduce riscul răspândirii noului coronavirus, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, luni seara, ca purtarea măștii să devină obligatorie în spații deschise de la atingerea unui prag al incidenței COVID-19 mai scăzut decât prevăzut anterior, respectiv de la 1,5/1.000 de locuitori, față de 3/1.000 de locuitori. Hotărea CNSU urmează să fie transpusă în hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă, cel mai probabil în ședința de joi a Executivului, după cum a anunțat premierul Ludovic Orban.

 

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele