TIMP. Calvarul de la granița cu Grecia se mai diminuează! Așteptarea s-a redus la trei ore, informează MAE
Coloana de autovehicule care aşteaptă să treacă graniţa între Bulgaria şi Republica Elena se întinde pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, timpul de aşteptare fiind de 3 ore, a informat, sâmbătă seara, Ministerul Afacerilor Externe.
„Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Ambasadei României la Sofia, precum şi ai oficiului consular de la Salonic aflaţi la faţa locului, la acest moment, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, timpul de aşteptare fiind de 3 ore. De asemenea, la acest moment sunt operaţionale două benzi pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE şi o bandă pentru autoturisme din state non-UE”, au precizat cei de la MAE.
Granița cu Grecia: Au fost prioritizate familiile cu copii și femeile însărcinate
MAE a mai precizat că reprezentanţii diplomatici ai României au fost prezenţi pe parcursul întregii zile la faţa locului, în punctul de trecere a frontierei bulgaro-elene Kulata – Promachonas, şi au facilitat preluarea cu prioritate a familiilor cu copii şi a femeilor însărcinate sau a altor cazuri speciale.
Ministerul Afacerilor Externe a reamintit că, potrivit datelor oficiale comunicate de autorităţile locale, ieşirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră – Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria); Nymfeia (Komotini) – Makaza (Bulgaria); Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord), cu menţiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment, fără preaviz.
Granița cu Grecia: S-a așteptat 6 ore la coadă
Potrivit informaţiilor comunicate de Ambasada României la Sofia, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întindea, în cursul după-amiezii, pe o lungime de aproximativ 12 kilometri, timpul de aşteptare fiind de aproximativ şase ore.
O româncă venită în vacanţă în insula greacă Creta fost confirmată cu noul coronavirus
O româncă venită în vacanţă în insula greacă Creta împreună cu soţul ei a fost confirmată sâmbătă de autorităţile greceşti ca fiind infectată cu noul coronavirus.
Autorităţile sanitare şi Protecţia Civilă locală au intrat în alertă pentru a localiza turista româncă şi a-i transmite rezultatul testului COVID-19 efectuat la intrarea în Grecia