Tragedie în Sibiu. O tânăra de 19 ani a fost răpusă de COVID-19
O tânără de 19 ani, din Sibiu, a murit din cauza COVID-19. Este cel mai tânăr dintre pacienţii decedaţi în ultimele 24 de ore.
Tânăra de 19 ani, din Sibiu, a murit la spitalul din oraş.
Ea avea mai multe comorbidităţi.
„Conform datelor oferite de Spitalul Municipal Mediaş, pacienta în vârstă de 19 ani a fost internată în data de 25 noiembrie în stare generală alterată, cu insuficienţă respiratorie acută, formă severă şi pneumonie acută virală SARS-CoV-2 cu afectare pulmonară în procent de peste 75%. Pacienta a primit tratament corespunzător specific conform protocolului în vigoare, inclusiv oxigen prin ventilaţie non-invazivă, ulterior, pacienta a fost intubată urmând să fie transportata în secţia de Terapie Intensivă a SCJU Sibiu, dar starea acesteia s-a deteriorat rapid, pacienta suferind stop cardio-respirator neresuscitabil. De asemenea pacienta avea comorbidităţi grave”, a declarat, duminică, Andreea Ştefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
În judeţul Sibiu, de la debutul pandemiei şi până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2, 13.982 de persoane, dintre care 13.468 de adulţi şi 514 copii.
Până duminică au fost vindecate 7.442 de persoane, iar 403 persoane au decedat, dintre care 12 în ultimele 24 de ore.
Duminică dimineaţa, erau spitalizate un număr de 392 de persoane, dintre care, la Terapie Intensivă erau 33 de adulţi şi un copil.
Bilanț coronavirus. 8.134 de noi cazuri COVID-19 și 161 de persoane diagnosticate cu boala au decedat!
Până astăzi, 28 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 465.982 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 335.764 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.134 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
8.134 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
1. | Alba | 9783 | 121 | 5,35 |
2. | Arad | 11066 | 193 | 5,33 |
3. | Argeș | 13288 | 304 | 4,78 |
4. | Bacău | 12801 | 166 | 2,78 |
5. | Bihor | 13787 | 153 | 4,59 |
6. | Bistrița-Năsăud | 5737 | 51 | 3,56 |
7. | Botoșani | 6018 | 159 | 2,58 |
8. | Brașov | 18618 | 169 | 6,44 |
9. | Brăila | 5548 | 222 | 3,29 |
10. | Buzău | 6431 | 77 | 2,42 |
11. | Caraș-Severin | 4734 | 91 | 2,92 |
12. | Călărași | 4206 | 95 | 3,28 |
13. | Cluj | 21356 | 402 | 6,51 |
14. | Constanța | 16700 | 573 | 7,54 |
15. | Covasna | 4110 | 49 | 3,05 |
16. | Dâmbovița | 11221 | 167 | 3,58 |
17. | Dolj | 11905 | 198 | 2,99 |
18. | Galați | 10125 | 275 | 3,21 |
19. | Giurgiu | 4003 | 66 | 2,76 |
20. | Gorj | 4290 | 59 | 1,43 |
21. | Harghita | 4624 | 43 | 1,52 |
22. | Hunedoara | 8660 | 114 | 3,84 |
23. | Ialomița | 4497 | 66 | 3,65 |
24. | Iași | 19663 | 409 | 3,26 |
25. | Ilfov | 14991 | 418 | 3,91 |
26. | Maramureș | 8454 | 104 | 2,8 |
27. | Mehedinți | 3904 | 55 | 3,04 |
28. | Mureș | 11875 | 168 | 4,01 |
29. | Neamț | 9229 | 69 | 2,11 |
30. | Olt | 7166 | 142 | 1,75 |
31. | Prahova | 18766 | 262 | 4,25 |
32. | Satu Mare | 5412 | 71 | 4,37 |
33. | Sălaj | 5484 | 43 | 3,49 |
34. | Sibiu | 13753 | 252 | 7,37 |
35. | Suceava | 13012 | 109 | 2,12 |
36. | Teleorman | 5508 | 93 | 2,65 |
37. | Timiș | 18783 | 278 | 4,92 |
38. | Tulcea | 3591 | 160 | 4,22 |
39. | Vaslui | 7591 | 97 | 2,24 |
40. | Vâlcea | 7846 | 94 | 2,88 |
41. | Vrancea | 5316 | 48 | 1,67 |
42. | Mun. București | 66131 | 1159 | 6,61 |
43. | Cazuri noi nealocate pe județe | 5999* | 290 | |
TOTAL | 465.982 | 8.134 |