Tragica poveste a Larei, tânăra de 22 de ani din Argentina care a murit de COVID-19 după ce a așteptat ore întregi să se elibereze un pat în spital
Povestea Larei Arreguiz, studentă la Medicină Veterinară, a făcut înconjurul lumii după ce o poză care o înfățișează dormind pe jos a devenit virală pe social media. Tânăra aștepta pe holurile spitalului eliberarea unui pat, în timp ce starea ei de sănătate se înrăutățea în fiecare clipă.
Cazul Larei Arreguiz, care avea o boală preexistentă, respectiv diabet, arată puternicul impact al pandemiei COVID-19 asupra oamenilor și a sistemelor de sănătate. Acest aspect a fost transmis și de părinții tinerei, Alejandro și Claudia Sánchez, care au făcut maimulte declarații pentru presa locală din Argentina.
Tânăra era studentă la Științe Veterinare, în cadrul Universidad Nacional del Litoral (UNL), iar în pozele postate pe conturile de social media apare zâmbind și înconjurată de prieteni. Aceasta făcea și voluntariat la organizația „SOS Caballos” (n.r. – „SOS Cai”), în orșaul Santa Fe.
Tânăra făcea parte din categoria de risc deoarece avea diabet
Însă poza care a făcut-o cunoscută este cea în care apare dormind pe jos, pe holurile unui centru de sănătate din Santa Fe, în timp ce aștepta să fie tratată de COVID-19, întrucât avea o stare de sănătate foarte proastă – nu putea respira bine, era foartre obosită și avea febră.
„Când te atinge o simți pe propria piele, trebuie să o trăiești și este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla – să mergi din spital în spital cu o persoană iubită și să nu găsești un pat sau un doctor care să te ajute. Sper că ceea ce ni s-a întâmplat nouă să fie un semnal de alarmă deoarece se poate întâmpla oricui”, a declarat tatăl tinerei pentru Info Mercury.
Mama ei a transmis un mesaj pe social media în care a relatat cum a fost tratată fiica ei.
Lara a fost plimbată printre spitale, deși suferea de pneumonie bilaterală
„Lara a primit un pat foarte târziu. Din cauza lipsei de empatie, bun simț și profesionalism. Timp de două zile ne-am tot dus pentru a găsi un pat. În ultimele momente au băgat-o la Terapie Intensivă. Era un pacient cu risc și cazul ei ar fi trebuit să aibă prioritate. Doctorii au făcut un jurământ și în cazul acesta nu l-au respectat”, este mesajul Claudiei Sánchez.
Lara, care trăia în Esperanza, situat la 45 de kilometri vest de Santa Fe, a început să aibă simptome pe 13 mai și și-a anunțat părinții care au dus-o la un centru de sănătate din capitala provinciei.
Aici, tânăra a fost nevoită să stea într-un scaun cu rotile deoarece nu mai erau paturi libere, potrivit tatălui ei. În urma testelor efectuate, medicii i-au pus un diagnostic cumplit – pneumonie bilaterală. Ulterior, a fost trimisă acasă și chemată la trei zile după pentru efectuarea unui test COVID-19. Însă părinții au decis să o ducă la un alt centru medical unde starea ei s-a înrăutățit și a căzut din picioare. Lara a fost nevoită să stea întinsă pe jos din cauza faptului să spitalul era foarte aglomerat.
La câteva ore după ce a fost intubată, studenta a decedat
„Era foarte supărată și mi-a spus că va leșina. A început să plângă și au dus-o la infirmerie iar apoi au pus-o din nou să aștepte pe hol. Mi-a spus că vrea să se întindă pe jos, s-a așezat și am învelit-o cu o haină. Asta este poza care a circulat pe social media”, a povestit mama tinerei pentru Radio Con Vos.
În cele din urmă tânăra a fost internată în spital.
„Pe data de 20, joi, mi-au trimis un mesaj de la spital și mă întrebau dacă m-aș putea duce să o vizitez. Mi s-a părut ciudat. M-am dus și când am ajuns situația era foarte gravă, avea mască de oxigen. S-a uitat la mine și mi-a făcut semn că se îneacă. (…) Când am ajuns acasă mi-au spus că Lara a fost dusă la Terapie Intensivă și că a fost intubată. Vineri, la 3 dimineața, ne-au anunțat că a murit”, a povestit Alejandro.