UCIGAȘUL ASCUNS. 30% dintre bolnavii de coronavirus nu sunt detectați de testele actuale

UCIGAȘUL ASCUNS. 30% dintre bolnavii de coronavirus nu sunt detectați de testele actuale
Coronavirus nedetectat
Publicat: 02/04/2020, 21:09

Testele actuale de diagnosticare a infecţiei virale COVID-19 nu detectează trei bolnavi din zece, potrivit unor estimări, o marjă de eroare care nu ar avea însă legătură cu fiabilitatea lor şi care s-ar explica adeseori printr-o prelevare necorespunzătoare, informează AFP joi.

Este vorba despre ceea ce specialiştii au denumit „fals negativ”: un pacient contaminat, a cărui infecţie nu a fost depistată de un test. Un astfel de „fals negativ” are drept consecinţă neizolarea unei persoane, deşi aceasta este în realitate contagioasă, potrivit Agerpres.

Câteva cazuri spectaculoase au marcat recent opinia publică. În Franţa, adolescenta de 16 ani decedată la sfârşitul lunii martie după ce a fost infectată cu noul coronavirus fusese testată negativ de două ori, înainte de a fi declarată în cele din urmă pozitivă.

„Aceste falsuri negative apar în până la 30% din cazuri”, a declarat medicul James Gill, profesor onorific la Warwick Medical School din oraşul britanic Coventry.

„Din 100 de pacienţi testaţi, 30 rămân nedepistaţi”, a confirmat Francois Blanchecotte, preşedintele Sindicatului biologilor din Franţa.

Nu testul în sine reprezintă cauza acestui fenomen, ci modul în care a fost realizată prelevarea. Sensibilitatea testului este de „98% atunci când prelevarea este corectă”, a subliniat medicul Francois Blanchecotte.

Tehnica utilizată, denumită RT-PCR, este o metodă de amplificare a materialului genetic al virusului.

Pentru a realiza acest lucru, medicii trebuie să caute virusul în secreţiile bolnavului. Prelevarea este efectuată introducând în profunzime un tampon (asemănător beţişorului de urechi) în nasul pacientului. Acesta este stadiul în care poate să se producă o manevră necorespunzătoare.

„Trebuie ca tamponul să fie introdus destul de în profunzime, nu doar la intrarea în nas”, a subliniat Andrew Preston, profesor la Universitatea Bath din Anglia.

Într-adevăr, virusul nu este prezent peste tot: pentru a fi siguri că prelevarea este corectă, medicii nu trebuie să se oprească la nivelul nărilor pacientului, ci să traverseze fosele nazale şi să ajungă până în partea superioară a faringelui. Este o manevră dezagreabilă pentru pacient, dar care, paradoxal, garantează succesul operaţiunii de testare.

„Dacă virusul nu este prezent pe tampon, rezultatul va fi negativ”, a insistat profesorul Preston.

În anumite ţări, prelevările nu sunt făcute la nivelul nasului, ci al gurii. „Şi în acel caz, tamponul trebuie să ajungă până în partea din spate a gâtului, nu doar în interiorul obrajilor”, a adăugat profesorul Preston.

Aceste imperative tehnice i-au determinat pe anumiţi experţi să se declare neîncrezători faţă de testele realizate în sistem „drive-in”, în timpul cărora pacienţii rămân în automobilele lor.

Un alt factor de eroare este momentul în care a fost realizată prelevarea.

„Cantitatea virală poate să varieze în funcţie de pacient şi de stadiul infecţiei”, a explicat Al Edwards, profesor la Universitatea Reading din Marea Britanie.

„Chiar şi cu o tehnică perfectă (de prelevare, n.r.), un pacient infectat poate să nu iasă pozitiv, de exemplu atunci când se află foarte devreme în faza de incubaţie sau chiar la sfârşitul bolii, când cea mai mare parte a virusului a fost eliminată din organism”, a concluzionat specialistul britanic.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer