UE recomandă vaccinarea cu al doilea „booster” a persoanelor care au peste 60 de ani împotriva unui nou „val vast” de COVID-19
Agenţiile sanitare ale Uniunii Europene au recomandat luni un al doilea booster anti-COVID-19 pentru toate persoanele cu vârsta de peste 60 de ani în contexul unei noi creşteri a numărul de infectări şi de spitalizări pe teritoriul Europei. Măsura are loc să preîntâmpine un „val vast” al pandemiei.
Deşi vaccinurile împotriva COVID-19 existente continuă să ofere o protecţie adecvată împotriva spitalizării şi a deceselor, eficienţa vaccinurilor a fost afectată odată cu evoluţia virusului.
„Este crucial ca toţi cei de peste 60 de ani şi toate persoanele vulnerabile să se prezinte pentru un al doilea booster cât de curând posibil”, a precizat într-o declaraţie comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides.
Agenţiile sanitare ale Uniunii Europene au recomandat în aprilie un al doilea booster doar pentru persoanele cu vârste de peste 80 de ani şi pentru cei aparţinând grupurilor vulnerabile.
Noua recomandare este aşteptată să faciliteze decizii naţionale în scopul accelerării campaniilor de vaccinare, care au încetinit sau aproape s-au oprit în ultimele luni, informează Reuters, citat de Agerpres.
”Observăm în prezent rate de incidenţă a COVID-19 în creştere şi o tendinţă crescătoare în ceea ce priveşte internările şi gradul de ocupare din spitale şi de la terapie intensivă în multe ţări, cauza fiind subvarianta BA.5 a Omicron”, a indicat Andrea Ammon, directoarea ECDC, într-o declaraţie.
EMA preconizează că va avea primele vaccinuri din noua generaţie aprobate până în septembrie
Producătorii de vaccinuri, printre care Moderna Inc şi consorţiul Pfizer Inc/BioNTech, testează versiuni ale vaccinurilor lor modificate pentru a combate varianta BA.1 a Omicron.
Deşi aceştia au indicat că vaccinurile respective au generat răspunsuri imune adecvate împotriva tulpinii BA.1 şi variantelor intrate mai recent în circulaţie, s-a constatat un răspuns mai scăzut împotriva BA.4 şi BA.5.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care revizuieşte în prezent două vaccinuri adaptate la noile variante, preconizează că va avea primele vaccinuri din noua generaţie aprobate până în septembrie.
”Între timp, este important să luăm în considerare folosirea vaccinurilor autorizate în prezent pentru un al doilea booster destinat persoanelor cele mai vulnerabile”, a declarat Emer Cooke, directoarea executivă a EMA.