Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile începând de miercuri

Publicat: 13 01. 2021, 07:20
Actualizat: 13 01. 2021, 07:21
Tânăr din Suceava, prins la spovedanie în Neamț, deși trebuia să fie în izolare

CNSU a propus marți prelungirea STĂRII DE ALERTĂ pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 13 ianuarie 2021, relevă un comunicat transmis în dimineața zilei de marți.

Potrivit documentului, excepțiile de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele care vin din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se aplică în cazul personalului navigant român, maritim și fluvial.

Toate restricțiile care operau până acum rămân în vigoare, potrivit anexei la Hotărârea CNSU

  • Se propune menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
  • Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
  • În condițiile pct. 10, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
  • Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
  • În condițiile pct. 13 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
  • În condițiile pct. 13 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.
  • Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
  • În condițiile pct. 16, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.
  • Se propune menținerea interdicției activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
  • Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
  • Document integral STARE DE ALERTĂ DIN 13.01.2020
  • ANEXĂ HCNSU

Avertismentul OMS: Imunitatea colectivă nu va fi atinsă în 2021!

În ciuda campaniilor de vaccinare la nivel global, imunitatea „de turmă” la coronavirus nu va fi atinsă în 2021, a avertizat un cercetător din cadrul OMS (Organizația Mondială a Sănătății). Până atunci, masca rămâne singura măsură cu adevărat eficientă împotriva virusului.