Prima pagină » Coronavirus » Un autocar cu elevi români care se întorc din Italia, așteptat la Vama Borș. Excursie curmată de alerta de coronavirus

Un autocar cu elevi români care se întorc din Italia, așteptat la Vama Borș. Excursie curmată de alerta de coronavirus

Un autocar cu elevi români care se întorc din Italia, așteptat la Vama Borș. Excursie curmată de alerta de coronavirus

Excursia în Veneția a unui grup de 50 de copii din Alba Iuliaa fost curmată brusc după ce părinții au intrat în alertă din cauza escaladării numărului de infecții cu coronavirus.

Circa 50 de elevi și profesori însoțitori de la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia au părăsit în grabă duminică dimineața regiunea italiană Veneto-Italia, una dintre zonele afectate de epidemia de coronavirus, potrivit Alba24.

Toți participanții la excursie se simt bine, nu prezintă simptome febrile, însă potrivit dispozițiilor în vigoare vor fi plasați în carantină pentru următoarele 14 zile.

Potrivit unor surse, autoritățile medicale din Alba Iulia propun plasarea grupului de elevi și profesori în carantină într-un internat. În prezent sunt așteptate instrucțiuni de la Ministerul Sănătății.

Părinții panicați au luat legătura cu organizatorii excursiei sâmbătă seara în jurul orei 19:30 după ce toată mass-media a început să relateze situația neașteptată din Italia, unde în mai puțin de 48 de ore s-au descoperit dintr-o dată câteva zeci de cazuri de infectare cu coronavirus la persoane care nu au fost în China sau nu știau să se fi aflat în contact cu oameni care au vizitat recent China.

Deși excursia copiilor în zona orașului Veneția trebuia să mai dureze câteva zile, părinții elevilor din Alba Iulia au sunat de urgență pe cei care au organizat călătoria și au cerut imperativ ca grupul să plece de îndată spre casă.

Citește și