Un cunoscut cardiolog trage un semnal de alarmă despre valul 4 al pandemiei: „Riscăm un scenariu de coșmar. Șoșoacă este o calamitate, iar premierul ne arată cât de penibil poți să fii în actul comunicării”

Publicat: 24 09. 2021, 12:25
Sursa foto: Facebook/Vasi Rădulescu

Cunoscutul medic cardiolog Vasi Rădulescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care atrage atenția că România riscă să se confrunte cu un „scenariu de coșmar” în valul al patrulea al pandemiei.

Acesta mai spune că vaccinarea va crește în țară, dar nu ca urmare a unei bune informări și a unei decizii asumate, ci ca urmare a disperării.

El spune că autoritățile vor introduce noi restricții pentru a limita creșterea numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, „adică fix ce ne ziceau politicienii că nu vor mai face”.

Vasi Rădulescu: Diana Șoșoacă este o calamitate

Medicul a criticat și clasa politică pentru comportamentul acesteia din perioada pandemiei, dând și câteva exemple.

Astfel, el spune că senatoarea Diana Șoșoacă, cunoscută pentru poziția sa antivaccinare, „este o calamitate și trebuie oprită pe căi legale, iar cei care o susțin reprezintă tot o calamitate”.

În ceea ce îl privește pe premierul Florin Cîțu, Vasi Rădulescu spune că acesta „ne arată cât de penibil poți să fii în actul comunicării și în cel al gestiunii unei pandemii”.

Medicul îl laudă, însă, pe coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță.

„Dr. Valeriu Gheorghiță are un mare plus de la mine. Și știu că nu doar de la mine. Din păcate e prins în niște jocuri politice și între persoane absolut incompetente”, scrie Vasi Rădulescu.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat joi, 23 septembrie, că 18.414 de persoane au fost vaccinate în 24 de ore. Tot joi, România a depășit borna de 10 milioane de doze de vaccin administrate, cu 5.426.518 de persoane vaccinate, din care 5.298.707 cu schema completă.

Florin Cîțu, despre campania de vaccinare anti-COVID: „Poate nu sunt cel mai convingator om din lume”

„Poate nu sunt cel mai convingator om din lume”, spune premierul Florin Cîțu, făcând referire la campania de vaccinare anti-COVID. De asemenea, el spune că PSD, AUR și USR PLUS sunt vinovații pentru care campania nu a mers așa cum era plănuit.