Prima pagină » Coronavirus » Un medic de la Spitalul Judeţean din Galaţi, infectat cu Covid-19, a murit

Un medic de la Spitalul Judeţean din Galaţi, infectat cu Covid-19, a murit

Un medic de la Spitalul Judeţean din Galaţi, infectat cu Covid-19, a murit

Un medic de la Spitalul Judeţean din Galaţi a murit din cauza Covid. El este primul cadru medical de la cel mai mare spital din sud-estul României decedat din cauza epidemiei.

Medicul Dan Iacoblev a murit joi noaptea, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Galaţi. El a decedat la vârsta de 68 de ani şi, timp de 22 de ani, a lucrat ca medic primar oftalmolog la cel mai mare spital din Galaţi. Decesul a fost anunţat de reprezentanţii unităţii medicale.

„Cu deosebit regret, colectivul Spitalului Clinic Judeţean Galaţi anunţă trecerea în nefiinţă a domnului doctor Dan Iacoblev, medic primar oftalmolog, care s-a stins din viaţă în seara zilei de 3 decembrie 2020, în urma complicaţiilor pulmonare grave generate de infecţia cu noul coronavirus. Domnul doctor Dan Iacoblev a decedat în secţia AT I a spitalului în care, timp de 22 de ani, şi-a dedicat întreaga experienţă profesională pacienţilor cu probleme oftalmologice. A fost un medic devotat şi muncitor, un om excepţional, de o probitate morală desăvărşită, o modestie şi o nobleţe sufletească rar întâlnită şi un coleg extraordinar”, au anunţat reprezentanţii Spitalului Judeţean Galaţi.

Dan Iacoblev era pensionar, dar lucra cu normă întreagă la spitalul din Galaţi.

COVID-19, mortal și după ce virusul dispare din organism! O femeie din Arad s-a îmbolnăvit, a fost declarată vindecată, dar a murit

O femeie din Arad, în vârstă de 60 de ani, a fost bolnavă de coronavirus, ulterior a fost declarată vindecată, dar a murit din cauza urmelor grave pe care temutul virus i le-a lăsat în organism, cu precădere la nivelul plămânilor.

Elena Benko, angajată a direcției de Sănătate Publică din Arad, a contractat virusul SARS-CoV-2 și, chiar dacă a câștigat lupta cu boala, a pierdut răbzoiul. Povestea ei i-a șocat pe apropiații și colegii ei.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele