Un coronavirus asemănător cu cel care a provocat pandemia globală a fost descoperit în sângele a cinci lilieci care trăiesc în Thailanda.
SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, este asemănător în proporție de 91,5% cu noul virus identificat, numit RacCS203. Se crede că virusul nu poate infecta oamenii, deoarece nu se poate lega de receptorul ACE2 de pe celulele umane, poarta de intrare a SARS-CoV-2 în organism, informează Mail Online.
Cu toate acestea, anticorpii care circulă în sângele liliecilor și pangolinelor infectate s-au dovedit a fi eficienți în neutralizarea virusului SARS-CoV-2. Acest paradox biologic indică faptul că coronavirusurile care se regăsesc în lilieci nu pot, în mod normal, să infecteze oamenii, speculează experții.
Autorii cred în schimb că aceste coronavirusuri dezvoltă abilitatea de a infecta celulele umane după ce au fost transmise mai întâi într-o gazdă intermediară, cum ar fi un pangolin. Aici, acesta suferă mutații și își schimbă ușor forma, astfel încât să se poată „lega” de repectorul ACE2, mai susțin autorii.
Organizația Mondiala a Sănătății a anunțat recent că pandemia a apărut în mod natural și coronavirusul nu a fost eliberat dintr-un laborator.
Cercetătorii conduși de Universitatea Chulalongkorn din Bangkok au prelevat probe de la lilieci dintr-un sanctuar din estul Thailandei. Aceștia au efectuat secvențierea genomică a noului virus pentru a descoperi cât de mult se aseamănă cu alte coronavirusuri, inclusiv SARS-CoV-2. În urma analizei s-a descoperit că ruda cea mai apropiată a noului virus se numește RmYN02, un virus care este 93,6% identic cu SARS-CoV-2.
În timp ce sunt similare din punct de vedere genetic (91,5% identice), SARS-CoV-2 și RacCS203 – noul virus – au diferențe-cheie.
De exemplu, deși proteinele spike ale celor două virusuri sunt similare din punct de vedere genetic, o regiune cheie de pe țepii care se leagă de receptorii umani are o formă foarte diferită, ceea ce face imposibil ca noul virus să se lege de celulele ACE2 umane.
Înaintea acestei descoperiri, viruși similari au fost găsiți doar în China și Japonia. Virușii asemănători cu SARS-CoV-2 se găsesc în patru specii de lilieci potcoavă, despre care se știe că sunt „rezervoare” ale multor agenți patogeni.
Oamenii de știință vor să descopere evoluția virusului SARS-CoV-2 pentru a afla de unde provine, pentru a preveni viitoarele focare de agenți patogeni similari.
Cercetările anterioare au dezvăluit că ruda cea mai apropiată a virusului care provoacă noul COVID-19 este un alt coronavirus găsit la lilieci, numit RaTG13. Cei doi viruși sunt identici în proporție de 96%.
Această similitudine indică, de asemenea, că virusul a evoluat în mod natural la o gazdă animală, probabil un liliac, înainte de a infecta o specie intermediară și apoi a ajuns la oameni.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a dezvăluit că este „extrem de puțin probabil” ca SARS-CoV-2 să fi provenit dintr-un laborator din orașul chinez Wuhan.