Doze Pfizer contrafăcute, descoperite în Mexic și Polonia. Unele flacoane erau ținute în lăzi frigorifice de voiaj și aproape 80 de persoane au fost deja vaccinate cu serul fals
Compania Pfizer susține că a identificat, în Mexic și Polonia, primele cazuri confirmate de versiuni contrafăcute ale vaccinului său Covid-19 pe care l-a dezvoltat împreună cu BioNTech. Astfel, infractorii profită de naivitatea oamenilor și încearcă să exploateze campania mondială de imunizare împotriva noului coronavirus.
Dozele confiscate de autorități, fiind vorba de investigații separate, au fost testate de compania farmaceutică și s-a confirmat faptul că acestea conțin un ser care nu avea nicio legătură cu cel original.
Cele recuperate în Mexic aveau, de asemenea, etichete false, în timp ce o substanță din flacoanele din Polonia era cel mai probabil un tratament antirid, au precizat reprezentanții Pfizer, citați de The Wall Street Journal.
Aproximativ 80 de persoane dintr-o clinică din Mexic au fost vaccinate deja cu un asemenea ser fals, contra sumei de aproximativ 1.000 de dolari/doza, dar din fericire nu au fost semnalate probleme de sănătate în rândul acestora.
Flacoanele, găsite chiar și în lăzi frigorifice de voiaj, aveau numărul de lot diferit față de cele trimise în acest stat și o dată de expirare greșită”, a declarat dr. Manuel de la O Cavazos, secretarul de sănătate din Nuevo León, unul din cele 31 de state federale ale Mexicului.
În schimb, autoritățile poloneze au dat asigurare că nicio persoană din această țară nu a primit vaccinul contrafăcut, lotul respectiv fiind confiscat din apartamentul unui bărbat.
Aceste descoperiri vin în contextul în care forțele de ordine din întreaga lume și marii producători de medicamente, care produc și vaccinuri anti-Covid, precum Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson, fac mari eforturi pentru a preveni activitatea infracțională legată de serurile împotriva noului coronavirus contrafăcute.
Interpol avertiza, încă de anul trecut, că piața de medicamente va fi inundată de vaccinuri anti-COVID-19 contrafăcute
Încă din luna mai a anului trecut, când încă nu era dezvoltat niciun vaccin împotriva COVID-19, directorul Interpol, Jurgen Stock, avertiza deja că răufăcătorii vor încerca probabil să exploateze volumul mare de cerere, inundând pieţele cu medicamente contrafăcute.
Astfel, Jurgen Stock atenţiona – într-un interviu acordat agenţiei de presă germane DPA – asupra unei creşteri drastice a comerţului ilegal cu produse medicale contrafăcute, odată ce va apărea la orizont un vaccin sau un tratament anticoronavirus.
Ca indiciu a ceea ce s-ar putea întâmpla, directorul Interpol confirma atunci că deja au apărut pe pieţe echipamente de protecţie personală necertificate, inclusiv măşti faciale, sau produse contrafăcute destinate dezinfectării mâinilor.
Avertismentul Europol, în acest an: criminalitatea organizată se extinde în UE, există pericolul ca infractorii să exploateze pandemia COVID
Pandemia de coronavirus ar putea alimenta crima organizată în următorii ani în Europa, un continent aflat deja în „punctul de rupere”, a avertizat, recent, Agenția de Poliție a Uniunii Europene (UE).
În raportul său, Europol a afirmat că grupurile de crimă organizată sunt din ce în ce mai susceptibile să intre în afaceri legitime lăsate vulnerabile de daunele economice cauzate de Covid-19.
Infractorii oferă, de asemenea, vaccinuri false împotriva coronavirusului și truse de testare la domiciliu, în timp ce încearcă să valorifice eforturile globale de recuperare, a declarat agenția de la Haga.