Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea persoanelor care nu se pot deplasa: Se vor organiza echipe mobile
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a declarat, duminică, la Antena 3, că se vor organiza echipe mobile care vor asigura vaccinarea la domiciliu a persoanelor care nu se pot deplasa.
„Ele vor asigura vaccinarea, de pildă, persoanelor care sunt internate în centrele medico-sociale. De pe dată de 15 așa se va și întâmplă. Există proceduri în acest sens prin care centrele vor fi programate pentru vaccinare în colaborare cu DSU și nucleul județean al activităților de vaccinare.
Practic se stabilește un orar în care echipele mobile merg la sediul centrului și împreună cu administratorul, care are datoria să obțînă consimțământul informat al persoanelor de acolo, se efectuează activitatea de vaccinare și ulterior se înregistrează persoanele în registrul electronic.
În colaborare cu medicul de familie și cu Direcția de Asistență Socială din Primărie se stabilește numărul persanelor care se află în incapacitatea de a se deplasa la centrul de vaccinare. Și prin intermediul acestor echipe mobile se asigura vaccinarea chiar la domiciliu a acestor persoane, iar dacă sunt multe persoane atunci vom alocă un centrul mobil care se va deplasa în localtatea respectivă și va asigura accesul persoanelor la vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Când ajunge în România vaccinul Moderna, al doilea aprobat de UE împotriva COVID-19
Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a anunțat că serul produs de compania Moderna ar putea ajunge în țara noastră până pe 15 ianuarie.
Vaccinul produs de Moderna este cel de-al doilea împotriva COVID-19 apropat de UE, după cel dezoltat de Pfizer/BioNTech. Dozele ar putea ajunge în România până la jumătatea lunii ianuarie, dar Valeriu Gheorghiță avertizează că tranșele nu vor fi deloc foarte consistente.