Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei naționale de vaccinare: „Suntem în valul patru al pandemiei”
Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gherghiță, a declarat marți, că România se află în valul patru al pandemiei de COVID-19, cu varianta mult mai contegioasă Delta, iar prioritatea autorităților este să crească accesul persoanelor care vor să se vaccineze.
Președintele președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a precizat că România este în valul patru al pandemiei de COVID-19, cu varianta Delta, care este pe cale să devină dominantă și care duce la creșterea numărului de cazuri noi.
„Este clar că suntem în momentul de față pe un trend ascendent din punct de vedere epidemiologic, suntem în valul patru, înregistrăm un număr din ce în ce mai mare de cazuri noi și ca urmare a faptului că varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România”, a declarat, marți, Valeriu Gheorghiță.
„Nu ne așteptăm ca în perioada următoare situația să se stabilizeze”
Președintele CNCAV a precizat că autoritățile nu se așteaptă la o stabilizare în curând, în contextul unei mobilități ridicate a populației în această perioadă.
„Cu siguranță acesta este un motiv important pentru creșterea numărului de cazuri, dar ceea ce am observat în această perioadă este practic un profil de comportament care ne expune unui risc crescut de îmbolnăvire, și anume mobilitate crescută, interacțiune crescută între persoane, risc crescut de expunere la îmbolnăvire și din acest punct de vedere, coroborat cu faptul că în continuare avem un număr mare de persoane susceptibile, receptive, riscul de îmbolnăvire crește și, de asemenea, nerespectarea măsurilor de prevenție reprezintă principalele motive pentru care nu ne așteptăm ca în perioada următoare situația să se stabilizeze”, a spus Valeriu Gheorghiță
Delta a ajuns la o pondere de 20,6% din totalul variantelor virale de îngrijorare la nivel național, a spus medicul.
Activitățile cu risc crescut de infectare
Pentru a evita infectarea, românii ar trebui să se ferească se zonele supraaglomerate, de spațiile închise, neaerisite și să aibă în vedere riscurile când intră în contract cu persoane necunoscute. „Și anturajul, persoanele cunoscute, poate să de ne dea o senzație de falsă siguranță. Trebuie să fim prudenți, să ne readucem aminte toate măsurile de prevenție cu care am fost obișnuiți în această perioadă și să încercăm să ne protejăm mai bine pe fiecare dintre noi. În acest fel putem să scădem riscul de a ne îmbolnăvi în perioada următoare”, a afirmat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.
„Activitățile de weekend în general, cu număr foarte mare de persoane, cum sunt activitățile de pe litoral, concediile – care sunt binevenite – dar trebuie să nu lăsăm garda jos pentru că, din păcare, varianta Delta începe să se răspândească, avem un număr important de cazuri în momentul de față la nivel național, lucru care progrsiv va crește riscul de îmbolnăvire, cel mai mare risc fiind ănîn rândul persoanelor nevaccinate sau persoanele cu schema incompletă, cu risc mediu, important de îmbolnăvire”, a afirmat Gheorghiţă.
„Tocmai de aceea e important ca cei vulnerabili – aici fac apel la cei vulnerabili – să ia în calcul cât de poate de serios vaccinarea pentru că ajungând la spital cu forme grave e mult prea tardiv să se mai poată face lucruri miraculoase”, a spus Gheroghiță, care a precizat că tratamentul în sine al bolii nu a înregistrat progrese remarcabile.
Care e rata actuală de vaccinare
Potrivit datelor prezentate de șeul CNCAV în ceea ce priveşte acoperirea vaccinală, la nivel naţional şi la nivelul municipiului Bucureşti şi al județelor, avem în municipiul Bucureşti aproape 49% acoperire vaccinală, deci aproape 50% acoperire vaccinală din populaţia eligibilă de peste 12 ani, urmat de judeţul Cluj cu 45,2% acoperire vaccinală din populaţia eligibilă rezidentă.
„Ca atare, pot să vă spun că sunt 12 judeţe, care au o rată de acoperire vaccinală peste media națională, peste 30%, sunt alte 27 de judeţe, care au acoperire vaccinală între 20% şi 29,9% şi sunt doar trei judeţe care mai au acoperire vaccinală sub 20%, dar, practic, e un interval foarte mic, peste 18% şi până la 20%”, a spus Valeriu Gheorghiță.