VEȘTI BUNE. Ministrul Sănătăţii: Focarul de coronavirus de la Suceava, aproape de stingere

Publicat: 19 04. 2020, 14:08
Ministrul Sănătății / Sursă FOTO: Mediafax Foto - Dani Amariei

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat  într-o intervenție telefonică la Antena 3 că focarul de coronavirus de la Suceava este aproape de stingere.

„Focare de coronavirus cum este cel de la Suceava tinde să se stingă. După ce săptămâna trecută au fost înregistrate câte 50 de cazuri noi pe zi, vineri am avut 20 de cazuri şi forme uşoare, multe externări.

Dar trebuie să spunem că avem şi 240 de cazuri la Terapie intensivă”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, duminică, la Antena 3.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a mai spus că izolarea la domiciliu a făcut foarte bine, pentru că a permis „consumarea bolii”, dar dacă nu se va respecta în continuare această restricţie, putem depăşi 15.000 de cazuri de coronavirus.

„Vom avea o creştere şi în perioada următoare, dar lentă. Populaţia a înţeles mesajul, a păstrat distanţa socială şi a stat acasă”, a spus ministrul Sănătății, referindu-se la statistica noilor cazuri de COVID-19.