Chirurgul Florin Daniel Enache se pregătea să ia masa cu familia când a fost sunat să vină la spital pentru o operație. Era vorba despre o fetiță de 7 ani care fusese diagnosticată cu covid-19 și care avea nevoie de o intervenție urgentă din cauza unei apendicite acute cangrenoase perforată.
„În momentul în care am fost sunat de conducerea spitalului, mă pregăteam să iau prânzul cu familia. I-am spus soției să nu mă mai aștepte, i-am spus că voi opera un copil infectat cu COVID-19. A început să plângă. Aș minți dacă aș spune că nu m-am temut. S-a întâmplat totul pe repede înainte, nu ne-am gândit decât că trebuie să salvăm viața copilului”, spune medicul.
Acesta mărturisește că cel mai greu a fost să opereze îmbrăcat în combinezon impermeabil în care „transpiri din toți porii”.
„Pe lângă echipamentul uzual, am purtat combinezon, 3 perechi de mănuși, 3 rânduri de halate sterile, câte două măști, papuci de sală, câte două rânduri de șoșoni sterili și unii dintre cei din echipă au simțit nevoia să se protejeze suplimentar și pe lângă acești șoșoni, și-au acoperit picioarele și cu saci din plastic. Nu puteam să respir, transpiram din toți porii, mâinile îmi transpirau și erau foarte reci, nu îmi mai simțeam degetele. Am fost nevoit să iau o pauză de câteva secunde pentru că nu mai puteam să suturez operația”, spune dr. Florin Daniel Enache.
Intervenția a durat 40 de minute, iar la fiecare 10 minute au fost luate pauze de câteva secunde, „pentru că simțeam că mă sufoc”.
„Nu s-a pus nicio clipă problema să nu o operăm”, povestește doctorul.
După ce a ieșit din operație, medicul spune că a intrat la duș, unde s-a spălat și dezinfectat 40 de minute, tot atât cât a durat operația.
„Pare exagerat, dar așa am fost sfătuiți să facem. M-am îmbrăcat apoi cu echipament curat și mi-am sunat familia”, mai spune medicul din Constanța, subliniind că primul gând după operație a fost să nu meargă acasă, deși copiii îl așteptau cu nerăbdare.