VIDEO| Un deținut de 48 de ani a murit de COVID în timp ce aștepta un pat ATI. Soția: „La închisoare, nimeni nu l-a testat. Nu putea respira și avea frisoane”
This browser does not support the video element.
Un deținut de la Penitenciarul Craiova, transferat ulterior la spital, a murit duminică seară din cauza infecției cu SARS-CoV-2. Bărbatul de 48 de ani a ajuns la spital în seara de joi, dar cadrele medicale nu au reușit să-i găsească un loc la ATI.
Mirela Durlești, soția bărbatului, a declarat pentru Gândul că atât soțul, cât și fiul ei, ambii încarcerați la Penitenciarul Craiova, au fost testați pentru COVID-19, abia după două săptămâni.
Ulterior, starea soțul s-a agravat, bărbatul prezentând mai multe simptome specifice coronavirusului: febră, frisoane și nas înfundat. La spital, acesta a fost conectat la masca de oxigen, însă medicii nu i-au găsit un loc la Terapie Intensivă.
„Două săptămâni nu a fost băgat în seamă (la penitenciar – n.r.), până joi. Atunci i s-a făcut rău și l-au adus la spital. Aici, când l-au dus, nu am știut nimic. Am sunat, detalii nu ne-au dat. La închisoare, se ruga încontinuu de gardieni să-l testeze, dar nu l-a testat nimeni. Nici nu mai putea să vorbească și era înfundat (….) A stat numai la oxigen la spital, dar nu era intubat”, mărturisește femeia.
„Suntem copleșiți”
„Nu am atins astfel de cifre în valul 3. Suntem copleșiți. A trebuit să iau decizia de a deschide vechea UPU (Unitatea de Primiri Urgențe), chiar dacă nu am făcut recepția lucrărilor, pentru a muta acolo opt pacienți ventilați. Am adunat toate ventilatoarele, monitoarele, injectomatele pe care le mai aveam disponibile și le-am dus acolo. Încercăm să nu lăsăm niciun pacient fără oxigen”, a declarat Laurențiu Ivanovici, directorul spitalului.
Și la Unitatea de Primiri Urgențe Sf. Pantelimon din Capitală, duminică erau 50 de pacienți care așteptau, deși a fost pus în funcțiune și cortul din curte:
„În momentul de față, unitățile de primiri urgențe sunt efectiv ca pe front. Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Sfântul Pantelimon are 45 de locuri, inclusiv cortul din curte, dar sunt 50 de pacienți care așteaptă. Ce așteaptă? Șanse pentru a lupta pentru propriile vieți. 18 sunt de terapie intensivă și așteaptă eliberarea unor locuri cât mai repede, iar 21 au nevoie de oxigen și așteaptă să fie transferați pe secțiile cu oxigen. Da, este foarte grav ce se întâmplă! Personalul medical luptă alături de pacienți pentru dreptul acestora la viață”, a fost mesajul postat duminică pe pagina de Facebook RO Vaccinare.