Prima pagină » Coronavirus » Virgil Musta, avertisment sumbru: „Nu mai sunt locuri la nivelul ATI. Suntem în pragul de a ajunge în situația Italiei!”

Virgil Musta, avertisment sumbru: „Nu mai sunt locuri la nivelul ATI. Suntem în pragul de a ajunge în situația Italiei!”

Virgil Musta, avertisment sumbru: „Nu mai sunt locuri la nivelul ATI. Suntem în pragul de a ajunge în situația Italiei!”

Doctorul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, se arată cu adevărat îngrijorat de situația epidemiologică din România după ce câteva zile consecutive au fost raportate zilnic peste 3.000 de noi cazuri COVID-19.

Virgil Musta susține că România este aproape în situația Italiei, de la începutul pandemiei de coronavirus, când sistemul medical era depășit iar bolnavii ajungeau să moară la domiciliu.

Virgil Musta, anunț înfiorător: „Nu mai sunt locuri la nivelul ATI”

„Numărul de cazuri e atât de mare, încât a creat o presiune enormă asupra sistemului de sănătate. Nu mai sunt locuri la nivelul ATI, ne batem pentru aceste locuri. Mai avem foarte puține locuri în spitalele suport. Asta înseamnă că în curând nu vom mai avea unde să internam pacienții care au nevoie de terapie, de oxigen. Suntem în pragul de a ajunge în situația Italiei, unde pacienții mureau la domiciliu pentru că nu mai aveau unde să se interneze”, a declarat doctorul pentru Radio Europa FM.

De asemenea, acesta susține că instituțiile statului trebuie să acționeze prompt și să se asigure că populația respectă măsurile de prevenție și protecție impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

„La ora actuală foarte multă lume este bolnavă”

„Este momentul că instituțiile statului să acționeze mult mai ferm. Să nu lase că oamenii să nu mai respecte regulile. Poate în ultimul ceas vom avea o schimbare de atitudine și nu vom ajunge în situația Italiei”, a mai susținut Virgil Musta.

Șeful secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului „Victor Babeș” este de părere că masca de protecție ar trebuie să fie purtată peste tot, mai ales atunci când două sau mai multe persoane interacționează, chiar dacă în aer liber.

„Dacă ne întâlnim cu cineva și stăm la povești, noi trebuie să avem masca pe figură. La ora actuală foarte multă lume este bolnavă. Mulți nu știu pentru că fac forme asimptomatice, dar împrăștie boală, îi infectează pe alții”, a punctat Virgil Musta.

Un nou record absolut. România raportează peste 3.000 de noi cazuri Covid-19. Record și la ATI

Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 114.792 de  pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Document: România ar putea avea peste 7.000 de cazuri de COVID-19 pe zi până la finalul lunii

România ar putea să depășească pragul de 70.000 de cazuri de COVID-19 până la finalul acestei luni.

De asemenea, pe 27 octombrie, România ar putea înregistra chiar și 7.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 pe zi, potrivit unui document prezentat de Antena 3. Potrivit sursei, documentul s-ar afla deja pe masa Guvernului.

Scenariul potrivit căruia România ar putea să depășească 70.000 de cazuri până la finalul acestei luni ar fi posibil în cazul în care autoritățile nu vor lua măsuri suplimentare pentru limitarea numărului de infectări, iar românii vor fi în continuare neglijenți în ceea ce privește respectarea normelor de protecție sanitară.