Virgil Musta, prima reacție după ce un medic din Vâlcea a suferit o paralizie temporară facială, după administrarea vaccinului: “În studiile clinice au fost observate…” Ce recomandă OMS
Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara, a oferit prima reacție după ce un medic din Vâlcea a suferit o paralizie temporară facială, în urma administrării celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID dezvoltat de Pfizer/BioNTech.
Medicul Virgil Musta precizează că situația nu îl surprinde, din moment ce în studiile clinice anterioare aprobării vaccinului Pfizer/BioNTech au fost observate astfel de reacții adverse, în care pacienții au prezentat pareză facială tranzitorie.
“În cazul acestui vaccin de la Pfizer, în studiile clinice anterioare efectuării acestui vaccin au fost observate astfel de reacții, în care pacienții au prezentat pareză facială tranzitorie, cu evoluție între trei și șase săptămâni cedând simptomatologia acestei pareze faciale. Motiv pentru care recomandările Organizației Mondiale a Sănătății au fost următoarele: dacă o persoană a prezentat în antecedente o pareză facială poate să facă vaccinarea. Dacă această pareză s-a produs înaintea vaccinării, într-un timp scurt și încă prezintă leziuni la nivelul nervului facial, se recomandă să nu se facă vaccinarea, să se amâne acest lucru. Dacă pareza se produce după prima doză, se întrerupe vaccinarea, administrarea celei de-a doua doze”, a explicat medicul Virgil Musta, potrivit B1 TV.
Referitor la cazul care a apărut în România, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara susține că pareza “este una temporară și urmează să cedeze prin aplicarea medicației specifice”.
2.030 de reacții comune și minore în România. Virgil Musta nu e îngrijorat
Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a informat, joi, Ministerul Sănătății cu privire la apariția acestei reacții adverse rare în cazul femeii din Vâlcea.
Aceasta a primit, astăzi, doza de rapel a din vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty). În acest moment, pacienta se află într-o stare de sănătate bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice.
Din 27 decembrie, când a început campania de vaccinare în România, au fost raportate 2.030 de reacții comune și minore, din care 482 reacții de tip local cu durere la locul injectării și 1.548 de reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).