ATAC. Alina Gorghiu critică programul de relansare economică, propus de PSD: „Fără număr, fără număr, că doar nu dau banii din chiverniseala PSD”
Senatorul PNL, Alina Gorghiu, susține că programul de relansare economică, propus de PSD, este plin de ”măsuri populiste” și arată că social-democrații dau bani ”fără număr, fără număr, că doar nu dau banii din chiverniseala PSD”.
„Fără număr, fără număr, că doar nu dau banii din chiverniseala PSD! Și în vreme de criză, PSD rămâne aceași construcție anacronică, se gândește doar la tertipuri prin care să câștige capital electoral. Populism, populism și iar populism. Nimic adaptat realităților economice din 2020.
Drept dovadă, evident că PSD nu specifică impactul măsurilor propuse și nici sursa acestora de finanțare.
Iată câteva dintre măsurile populiste propuse, iar în link puteți găsi documentul integral (ca să înțelegeți singuri de ce s-au luat economiștii cu mâinile de cap):
– suspendarea impozitului pe venit, a contribuțiilor și taxelor locale până la sfârșitul anului pentru companiile din sectorul turismului, transporturilor, horeca, cosmetică, profesii liberale, dacă mențin locurile de muncă;
– acordarea sumei de 2.250 de lei timp de 3 luni pentru angajatori și a sumei de 1.000 de lei pentru fiecare persoană care revine la muncă, tot pe o perioadă de 3 luni;
– eșalonarea obligațiilor fiscale pentru firmele afectate pentru o perioadă de 6 luni, fără penalităti și dobânzi;
– suspendarea taxelor specifice în sectorul transporturi.”, scrie Alina Gorghiu pe Facebook.