AVERTISMENT DUR. Traian Băsescu, despre criza coronavirusului: S-a întârziat foarte mult. Niște nepricepuți care n-aveau nicio treabă cu probleme de epidemiologie au preluat conducerea protecției țării
Președintele PMP Traian Băsescu consideră că răspândirea noului coronavirus impune decretarea stării de urgență, iar Guvernul ar trebui să rechiziționeze pentru carantină toate căminele și hotelurile.
De asemenea, acesta susține că autoritățile române ar fi trebuit să ia măsuri atunci când au fost raportate primele cazuri din Italia, potrivit b1.ro.
„Povestea asta cu «să nu ne panicăm» trebuie să înceteze. Orice cetățean va fi în alertă, pentru că oricare dintre cetățenii României e în pericol acum. Acum o lună, am spus că cea mai mare greșeală a fost că nu s-au luat scările de la avioanele care veneau din Italia. Lumea a râs, dar noi suntem acum destul de mult în urma evoluției, care aparent are 25 de cazuri. Convingerea mea e că sunt mult mai multe. Aduceți-vă aminte că, tot acum o lună, vă spuneam să așteptăm să vedem situația peste două luni, pentru că, în faza inițială, niște nepricepuți care n-aveau nicio treabă cu probleme de epidemiologie au preluat conducerea protecției țării. S-a întârziat enorm. (…) Asistența în primă fază a fost o prostie. N-am văzut epidemiologi lângă Arafat, o soluție trebuia să vină de la ei. Ei puteau explica ce dezastru înseamnă o epidemie”, a declarat Traian Băsescu, pentru B1 TV.
„Aș fi făcut-o fără ezitare, pentru că în viața mea am trăit carantina. Eram pe navă, a încărcat în zonă de epidemie, am ajuns la descărcare și, deși avea un milion de barili de țiței în ea, a stat nava 20 de zile de nu ne-am văzut. La final ne-am făcut inspecție medicală. Am trăit carantina, știu cât e de aspră”, a declarat Traian Băsescu după ce a fost întrebat dacă ar decreta starea de urgență într-o asemenea situație dacă ar fi președintele României.
În plus, senatorul PMP consideră că este necesară impunerea stării de urgență: „În noaptea asta, ca guvern, aș rechiziționa pentru carantină toate hotelurile din țară. Punct! Și aș dirija acolo, cu cadre medicale, în hotel. Fiecare cu camera lui. Aș rechiziționa toate căminele studențești și ale liceelor și i-aș pune sub carantină controlată. Trebuie declarată starea de urgență și acționat în consecință. Dacă cineva crede că o epidemie cu un virus necunoscut, pentru care nu există vaccin, nu reclamă starea de urgență, Dumnezeu să mă ierte…”.
În România, în dimineața zilei de miercuri, 11 martie 2020, a fost confirmat cel de-al treilea caz de infectare cu noul coronavirus COVID-19.