Dacian Cioloș, despre eliminarea pensiilor speciale: „Trebuie etapă cu etapă, atunci când se poate”

Publicat: 14 02. 2021, 13:37
Dacian Cioloș / Sursă Foto: Mediafax Foto - Eduard Vînătoru

Dacian Cioloş, copreședintele USR PLUS, a precizat într-o emisiune la Prima TV că este de acord cu punctul de vedere al UDMR, care susţine eliminarea tuturor pensiilor speciale, însă europarlamentarul spune că este de preferat ca într-o primă etapă această măsură să fie luată doar în cazul pensiilor parlamentarilor şi primarilor.

Ce se întâmplă cu pensiile speciale

Eu am înţeles argumentul din punctul lui de vedere, că trebuie să scăpăm de toate pensiile speciale, dar trebuie făcute etapă cu etapă, atunci când se poate. Noi nu mai putem acum aştepta. Dacă punem acum un proiect de lege prin care eliminăm toate pensiile speciale, ne trezim că o bucăţică dintre cei care acum au astfel de pensii atacă la CCR tot proiectul şi pică tot proiectul, pentru că ei pot să găsească un argument pe care noi nu l-am analizat suficient. Asta numesc eu populism, când spui că o faci doar de dragul de a o face şi de ochii lumii, dar de fapt tu ştii că acolo pot să apară chichiţe, care fac că decizia respectivă pică. Asta, pe parlamentari şi pe primari, nu există niciun argument juridic sau nimic atacabil”, a spus Cioloş, la Prima TV.

Pensiile primarilor și parlamentarilor

Totodată, Dacian Cioloș consideră că elaborarea unui proiect care să prevadă eliminarea tuturor pensiilor speciale ar necesita mai multe luni.

„Să le punem pe toate la pachet ar însemna să mai aşteptăm câteva luni de zile, o jumătate de an, până când trecem în analiză toate pensiile, pe diferitele categorii, pentru că pensiile care merg dincolo de contributivitate – noi le spunem speciale – unele dintre ele au fost pensii de serviciu înainte, unele sunt mai argumentate decât altele. Dar toate astea au nevoie de o analiză ca să ne asigurăm că juridic ceea ce decidem e şi fezabil şi nu poate fi atacat. Dar pentru pensiile pentru parlamentari şi primari – aici nu ar trebui să existe nicio ezitare, pentru că nu se justifica în niciun fel”, a menţionat Cioloş.